
Cum ne pregătim de ploi și ninsoare? Meteorologii au actualizat sâmbătă avertizarea de vreme rea care vizează mai mult de jumătate din țară. În București, se va depune primul strat de zăpădă. ANM a emis un cod galben de vânt, viscol şi precipitaţii însemnate valabil de sâmbătă, ora 10:00, şi până duminică, ora 18:00.
Zăpadă în București
Potrivit prognozei speciale pentru București, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit și pe tot parcursul intervalului vor fi precipitații, sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă însemnate, de 30…40 l/mp. Pe parcursul nopții se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 5…10 cm. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 40…50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.
Duminică, vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitații slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade.
Ce facem în caz de ploaie și furtună puternică?
ISU București-Ilfov recomandă respectarea următoarelot reguli și măsuri de protecție, în timpul și după producerea unei furtuni:
- întrerupeți orice activități în aer liber; dacă vă surprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism, pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi; închideți bine ferestrele şi uşile;
- dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi;
- evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete; dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale; dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă;
- evitați drumurile inundate (mers, șofat); aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună; dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112; dacă sunteți instruiți, aplicați procedurile de resuscitare cardio-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială)”.