Acasă Emisiuni La zi Când va deven...

Când va deveni moneda Euro oficiala în România?

Interviu exclusiv cu Anca Dragu – guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei despre un subiect sensibil pentru români. Când și cum va putea fi adoptată moneda Euro și în România? Învitatată în emisiunea ”La zi cu Flori Stoian”, Anca Dragu consideră că este nevoie de pași coerenți și hotârâți pentru ca acest lucru să se întâmple.

Când poate adopta o țară membră UE, moneda Euro?

”Adotarea monedei Euro este prevăzută în tratatul de funcționare al Uniunii Europene. Adică acest proces se întâmplă. Pentru că gradul de integrare al economiilor din UE crește și atunci ele pot face parte dintr-o zonă monetară. Aparteneța la o zonă monetară – să ai aceeași monedă – înseamnă că economiile respective sunt mult mai bine armonizate. Sunt mai ”la fel”. Atunci, pe măsură ce trec anii de la aderarea la uniunea economică (UE), devine posibilă aparteneța la uniunea monetară.”

Care sunt șansele României să adopte moneda Euro?

”Acum, depinde de fiecare țară cum își fixează acest obiectiv. Eu dau exemplul Croației care în numai 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, a devenit membră a zonei Euro. Cu siguranță subiectul aderării României la Euro ar trebui să apară pe discuțiile publice și ar trebui să fie un nou proiect de țară. Dar probabil în 2024, un an cu multe alegeri în România, se va atinge și acest subiect, iar în 2025 vom vedea pași mai horărâți și mai coerenți în direcția aceasta, de aderare la Euro. Cu un proiect serios, se poate.”

Ce criterii are România de îndeplinit pentru a trece la Euro? 

1. Îndeplinirea criteriilor de convergență. Pentru a adopta euro, țara trebuie să îndeplinească anumite criterii economice stabilite în Tratatul de la Maastricht, care includ stabilitatea prețurilor, finanțele publice sustenabile, convergența ratelor dobânzilor și absența devaluărilor semnificative ale monedei naționale. Îndeplinirea acestor criterii este esențială pentru a asigura că țara este pregătită să intre în zona euro.

2. Aderarea la mecanismul ratelor de schimb (ERM II). Înainte de a adopta euro, țara trebuie să fie membră a mecanismului ratelor de schimb, cunoscut sub numele de ERM II, timp de cel puțin doi ani. Acest mecanism implică menținerea unei rate de schimb stabilă între moneda națională și euro, cu o marjă de fluctuație.

3. Consens politic și sprijin public. Adoptarea euro poate fi un proces politic complex și necesită sprijinul guvernului și a populației. Este important ca decizia să fie luată în contextul unei dezbateri publice și să existe un consens larg asupra adoptării euro.

4. Reforma instituțională. Adoptarea euro poate implica reforme instituționale în diverse domenii, cum ar fi sectorul financiar, fiscalitatea și politica monetară. Este posibil să fie necesare modificări legislative și administrative pentru a se conforma cerințelor zonei euro.

5. Evaluarea și aprobarea de către UE. În final, adoptarea euro trebuie să fie aprobată de către Uniunea Europeană, iar procesul poate implica evaluări și recomandări din partea Comisiei Europene și a altor instituții UE.

În ceea ce privește România, țara a făcut progrese semnificative în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de convergență și în stabilirea unui cadru economic stabil. Cu toate acestea, adoptarea euro este încă subiectul dezbaterii și depinde de mai mulți factori, inclusiv de evoluțiile politice și economice din țară și din UE.

Pentru a urmări întregul interviu, click pe link-ul de mai jos:

https://youtu.be/YVL5CCVo6i4?si=B610yhb0CrJKZ-4q

 

ULTIMELE ARTICOLE

Descoperă poveștile care ...

Emisiunea „Spune-mi CUM!”...

Alături de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...