Acasă Editoriale Actualitate Vlad Voicules...

Vlad Voiculescu: „Discuțiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 sunt din urmă cu un an”

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus duminică, într-o declaraţie de presă, că discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 sunt din urmă cu un an.

„Discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 nu sunt din ziua de vineri, ci sunt de nici mai mult, nici mai puțin de un an de zile în urmă.

Ministerul Sănătății a dat avizul pentru ca spitalul să devină spital COVID-19, pentru că de acele locuri depindea şi depinde viața unor oameni.

S-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienților şi acordul managerului, respectiv formalitățile întocmite de conducerea spitalului şi a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB) au venit ultimele şi trebuie să spunem că au venit cu întârziere”, a declarat Vlad Voiculescu, relatează Agerpres.

El a spus că Spitalul „Foişor” nu este sub autoritatea ministerului, ci a Primăriei Municipiului București şi a ASSMB, iar ministerul „nu poate decide peste un manager de spital aflat în subordinea unei primării sau a unui consiliul județean”.

Vlad Voiculescu a spus că Ministerul Sănătăţii a găsit deja soluții pentru cazurile urgente de la spitalul „Foișor”, pentru operații şi tratament, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”:

„Conducerea spitalului și medicii de acolo s-au oferit să primească şi medici curanți pentru a opera pacienți acolo unde este cazul, pentru a-i vedea, pentru a le oferi consultațiile de care au nevoie şi asta imediat.

Toți cei care au fost externați au avut de ales dacă vor fi transferați cu o ambulanță sau vor fi preluați de către familie”.

https://www.a7tv.ro/situatia-de-la-spitalul-foisor-o-pata-pe-sistemul-de-sanatate/

Ministrul Sănătății a mai spus că a vorbit cu toți pacienții externați de la Spitalul „Foişor” şi că s-a informat asupra stării de sănătate a celor transferați.

SourceAgerpres

ULTIMELE ARTICOLE

Când ar trebui să vedem p...

Într-o piață competitivă ...

Descoperă călătoria creșt...

Într-o lume plină de agit...

Cancerul pulmonar –...

Cancerul pulmonar rămâne ...