8.5 C
București
miercuri, 7 decembrie 2022
Acasă Editoriale Sănătate ”Vitamina C” este aliatul tău toamna aceasta

”Vitamina C” este aliatul tău toamna aceasta

”Vitamina C” este aliatul tău toamna aceasta. Toamna este recunoscută ca fiind poate unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. Totuși poate fi și înșelătoare cu temperatura care variază zilnic. Astfel există o șansă mare ca bolile specifice ce țin de imunitatea noastră să apară. Cum ne putem apăra de acestea pentru a ne bucura de acest anotimp?

Vitamina C este o vitamină esențială, ceea ce înseamnă că nu poate fi produsă de corpul nostru. Chiar și așa, îndeplinește multe roluri în corpul uman și a fost asociată cu un număr impresionant de beneficii pentru sănătatea noastră. Tocmai de aceea, pentru o sănătate de nota 10, medicul poate recomanda administrarea vitaminei C, fie sub formă de suplimente nutritive, fie sub forma unei diete ce conține mai multe alimente bogate în vitamina C.

De unde putem lua vitamina C?

Să nu uităm că cele mai bune surse de vitamina C sunt fructele și legumele proaspete. Temperaturile ridicate și fierberea lor în apă pot să distrugă o parte din conținutul de vitamina C, așa că alimentele crude sunt cele mai bune. Fructe cu conținut ridicat de vitamina C sunt: portocalele, lămâile, grepfrutul, kiwi, capșunile, pepenele, citricele. Legumele cu conținut ridicat de vitamina C sunt: ardeiul gras roșu, roșia, broccoli, ardeiul gras verde, varza, spanacul, mazărea, cartoful, varza kale, conopida, sparanghelul.

Ce rol are vitamina C în organism?

Stimularea producției de colagen din organism
Vitamina C ajută la formarea colagenului. Fără vitamina C, corpul nostru nu poate să sintetizeze colagenul, principala proteină din țesutul conjunctiv. Drept rezultat, deficiența de vitamina C îți afectează pielea, tendoanele, ligamentele și oasele.

Acțiunea antioxidantă a vitaminei C
Vitamina C are o acțiune antioxidantă, prin care îți apară organismul. Corpul tău folosește antioxidanții pentru a se proteja singur împotriva stresului oxidativ. Vitamina C este unul dintre cei mai importanți antioxidanți din organism.

Rolul vitaminei C în sintetizarea hormonilor și neurohormonilor
Vitamina C are numeroase funcții în corpul uman, inclusiv faptul că acționează ca un cofactor esențial în reacțiile enzimatice. În acest mod, vitamina C joacă un rol în producția de colagen din corpul nostru, producția de carnitină și producția de catecolamine (hormoni secretați de glandele noastre suprarenale). Catecolaminele sunt, de fapt, un grup de hormoni, iar aceștia sunt dopamina, epinefrina și norepinefrina. Vitamina C (molecula de acid ascorbic) acționează tot ca un cofactor și în biosinteza neurohormonilor, o categorie specială de substanțe chimice produse de celulele nervoase.

Rolul vitaminei C în metabolismul aminoacizilor
Rolul vitaminei C în organism este unul complex, iar această vitamină îndeplinește o funcție și în metabolismul aminoacizilor. Studiile au arătat că vitamina C, din surse autentice sau naturale, are un efect benefic asupra absorbției a trei aminoacizi (glicina, lizina și metionina). Rezultatele studiilor au fost că acidul ascorbic a sporit absorbția aminoacizilor, iar acest efect a fost maximum în cazul metioninei.







ULTIMELE ARTICOLE

Antreprenori care au reușit să valoreze cât o țară

Luna cadourilor a debutat cu o surpriză pentru telespectatorii emisiunii Business la Superlativ. Vorbim despre rubrica Afaceri Creative - cu Andra Raluca Tăutu, program...

Prevenirea și gestionarea bullying-ului

Prevenirea și gestionarea bullying-ului. Fenomenul „bullying” ia amploare în zilele noastre din ce în ce mai tare, dovadă că se întețesc programele de prevenire și...

Indecizia și starea de bine

Indecizia și starea de bine. Deși ea este asociată cu anxietatea și mai târziu depresia, se pare că unii cred că oamenii indeciși pot...

Triunghiul – elevi, profesori, părinți și inteligența emoțională

Triunghiul – elevi, profesori, părinți și inteligența emoțională Pentru creșterea inteligenței emoționale trebuie să se implice chiar elevii. Nu este suficient ca doar alții să...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]