38% dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor, în familie, iar 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinții lor, 20% dintre părinți apreciază pozitiv bătaia, ca mijloc de educare a copilului, 8% dintre copii afirmă că au fost bătuți acasă cu bățul sau nuiaua, 13% cu cureaua și 8% cu lingura de lemn. Corecțiile precum lovitul cu palma sau urecheala nu sunt percepute de majoritatea părinților și într-o măsură nici de copii ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic.
Cifrele sunt îngrijorătoare și de-a dreptul șocante pentru o țară care se laudă cu democrație și respectarea demnității și a drepturilor copiilor, de peste 30 de ani. Problema și mai mare intervine atunci când copiii abuzați devin, la rândul lor, autori ai violenței și chiar ai unor infracțiuni grave.
Colonelul în rezervă, Dan Antonescu, specialist criminolog, este de părere că
”Abuzul fizic nu este neapărat cel care să presupună violență pentru că știm foarte bine că poți să abuzezi o persoană și prin alte metode – o terorizezi. Și ajungi să obții, poate, un rezultat mult mai grav decât dacă i-ai dat 2 palme.”
Drept exemplu, cunoscutul criminolog a amintit un caz cu care s-a întâlnit în cariera sa, în care un tată și-a chinuit atât de mult copiii, încât aceștia au premeditat împreună crima, pe care au și înfăptuit-o, după care și-au sunat bunica pentru a o anunța.
Avocatul Mihai Tănăsescu, membru în Baroul București, a pus punctul pe ”i” în emisiunea ”Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru:
”În literatura noastră avem Cenușăreasa, Soacra cu 3 nurori unde este vorba de violență în familie, Ana din Moara cu Noroc, Ana din romanul Ion și chiar și George Călinescu surprinde, în Enigma Otiliei, violență. Deci e un dat, există în noi (violența), dar fără educație nu o putem tempera.”
Educația cu privire la consecințele grave pe care le poate avea violența ar trebui să înceapă încă de pe băncile școlii, însă, de cele mai multe ori, profesorii, cei care stau la catedră și care educă generații pentru viitor sunt cei care îi abuzează pe copii, fie prin violență fizică, fie emoțională.
”În cazul cadrelor didactice, violența reprezintă ultimul refugiu al incompetenței. Tu, (profesorul) trebuie să fii umăr la umăr cu părintele, să încerci să duci copilul pe un drum normal.
Dacă tu l-ai bătut și copilul prinde ură pe tine, deja tu ai dispărut din ecuația asta a educării.
Cei mai buni psihologi sunt dirigintele și părintele. De acolo începi, vezi cine are probleme.
Dacă profesorul simte că este o problemă, ia legătura cu părinții copilului și împreună stabilesc variantă de consiliere a copilului, de unde a apărut problema, cum poate fi îndepărtată. Pentru că, dacă mă duc doar la efect, nu am făcut nimic trebuie îndepărtată cauza.”
Codul Penal este extrem de clar în reglementarea juridică a relelor tratamente aplicate minorului și cu privire la violența în familie, prevăzând o pedeapsă extrem de aspră pentru cei care le înfăptuiesc:
”Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.” – Art 197 – Codul Penal
”Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.” – Art 199, Art 103 – Codul Penal
[…] post Violența în familie, o normalitate în România appeared first on A7TV – Trăiește […]