Într-un anumit moment al lucrării Sale pe pământ, Mântuitorul S-a întâlnit cu un tânăr căruia i-a adresat o cerere foarte interesantă: „Du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă”
Mântuitorul îl iubea pe acel tânăr atât de mult încât l-a confruntat cu privire la cea mai mare problemă pe care el o avea: iubirea pentru cele materiale.
Raportul bilblic ne spune mai departe că „mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuții.” (Marcu 10:21-22).
Așa s-a încheiat întâlnirea care fusese menită a-l salva pe acest tânăr de cursa celor materiale. Tânărul a ales să plece din fața singurului care-i putea satisface nevoia de sens, de împlinire. Odată plecat, a închis ușa propriei salvări…
Această tristă relatare este adeseori reeditată în viața celor din jurul nostru. Oamenii caută semnificație acolo unde nu pot găsi, și totuși, decid să rămână în acea căutare continuă, perpetuând la nesfârșit mitul lui Sisif.
Sunt însă și oameni care răspund pozitiv îndemnului Mântuitorului. Am întâlnit acest tip de oameni în familia Vasile: Diana și David. Sunt tineri, frumoși și deștepți. Au o fetiță minunată pe nume Sarah. Aveau o viață frumoasă în România iar perspectivele erau foarte faine. Și totuși au decis să vândă tot ceea ce aveau și să plece în Honduras. Nu, nu în vacanță!
Au plecat în scop misionar. Pentru că hondurienii, deși par a cunoaște multe despre Dumnezeu, nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Și ignoranța aceasta plus condițiile dificile de trai cauzate de corupția la nivel înalt, limitează foarte tare mare parte din populație.
Sărăcia și lipsa educației marchează profund populația Hondurasului, iar familia Vasile și-a asumat rolul de misionar pentru acești oameni iubiți de cer.
Diana și David au decis, destul de repede, să plece în misiune. La începutul anului 2021 au luat pentru prima dată contact cu proiectul din El Suyatal.
În trei luni au vândut tot ceea ce au avut, la propriu, au primit confirmările necesare pentru drumul acesta, au planificat totul și după un zbor de peste 50 de ore, au ajuns în Tegucigalpa, capitala Hondurasului.
Deși se informaseră temeinic cu privire la toate cele ce urmau a fi parte din viața lor, sărăcia capitalei i-a șocat!
Știau ei bine că hondurienii sunt săraci dar cu greu puteau numi „case” clădirile ce adăposteau atâtea vieți… Da, sărăcia, corupția și criminalitatea reprezintă norma vieții hondurienilor. După ce au condus pe drumuri inimaginabile timp de câteva ore, au ajuns în campusul în care urma să slujească timp de un an ca familie misionară.
Și după cele peste 50 de ore de zbor, au avut parte de o primire călduroasă în apartamentul plin cu insecte care mai de care.
Păianjeni cât palma, șerpi și alte insecte de mărimi impresionante sunt parte a peisajului. Repede au înțeles că ospitalitatea honduriană are alte valențe iar apa caldă se află pe lista bunurilor nenecesare.
După numeroase peripeții prin care au înțeles cum stau lucrurile în noua lor viață, au mai ajuns la o concluzie: hrana – care de altfel le era asigurată, era slabă calitativ și adeseori prea puțină.
Acesta urma să fie unul dintre primele obiective ale familiei Vasile: să atragă atenția și ajutorul celor pentru care hrana îmbelșugată și adeseori aruncată reprezintă o normalitate. Da. În Honduras, unii oameni se ridică flămânzi de la masă…
Locul în care Diana și David lucrează are o istorie frumoasă. Jose, un tânăr care adeseori lua în râs lucrarea de evanghelizare, a ajuns să o iubească atât de mult încât chiar el a pus bazele centrului în care se desfășoară de peste 10 ani multe activități cu scop misionar.
Campusul se află pe pământul părinților lui Jose pe care i-a determinat să-l doneze proiectului evanghelistic. Viziunea este foarte cuprinzătoare vizând educația copiilor, sănătatea, spiritualitatea si evanghelizarea.
Mai exact, în campus funcționează o școală cu peste 100 elevi, un sanatoriu în care este promovată atât sănătatea fizică cât și cea spirituală și un institut biblic în care valorile creștine sunt predate. Fiecare dintre cele mai sus amintite are scopul de a-L face cunoscut pe Dumnezeul adevărat și planul Său pentru salvarea fiecărui suflet care crede.
Diana a luat în primire clasa a IV-a. Copii frumoși, deștepți și iubitori, au legat deja o prietenie frumoasă cu noua lor profesoară. Nu se știe exact dacă ei vor învăța limba engleză binișor sau dacă o vor determina pe Diana să învețe limba spaniolă mai repede.
Disciplina pare a fi o provocare majoră pentru că acești minunați copii nu prea știu cum e să fii liniștit în timpul orelor, să asculți și să înveți ceea ce se predă… Tocmai din acest motiv probabil nivelul lor academic este cu vreo doi ani în urmă în raport cu vârsta. Dar Diana e curajoasă și, cu dragoste, îi călăuzește răbdătoare spre acumularea cunoștințelor necesare.
Mi-a transmis însă că are nevoie de susținerea noastră în rugăciune pentru că uneori responsabilitatea aceasta pare că o copleșește.
David este specialist în kinetoterapie și deja are câțiva pacienți pe care îi ajută în procesul recuperării. Prin intermediul pacienților, David ia cunoștință de cultura hondurienilor, având ocazia să converseze cu ei fie la sanatoriu fie chiar în casele lor.
Diana și David au înțeles că acești oameni săraci sunt fericiți, prietenoși și plăcuți. Scopul lui David este acela de a-L reprezenta corect pe Dumnezeul adevărat despre care hondurienii cunosc câte ceva dar nu-L cunosc personal și nu pot beneficia de relația mântuitoare cu El.
Așa au pășit Diana și David în lumea misiunii cu credința deplină că se află exact acolo unde Dumnezeu îi dorește. Și în ciuda peripețiilor sunt fericiți, împliniți pentru că au găsit ceea ce nu au putut obține prin afaceri, școli și bani.
Plecând în Honduras pe câmpul de misiune, familia Vasile a luat în calcul binele personal de acum dar mai cu seamă pe cel veșnic. Ei știu că această călătorie misionară este menită a-i apropia mai mult de Mântuitorul lor și de a oferi lui Sarah imaginea corectă cu privire la cele mai de preț investiții pe care un om le poate face în această viață.
Asemeni negustorului din pilda Domnului Isus, Diana și David au găsit un mărgăritar de mare preț, au vândut tot ce au avut și l-au cumpărat. Cetățenia cerească este cu mult mai prețioasă decât orice bun pământesc, iar satisfacția pe care ei o gustă zilnic este demnă de invidiat.
Vestea bună este că Împărăția lui Dumnezeu este suficient de încăpătoare pentru toți cei dornici.
Mântuitorul a afirmat „că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viața veșnică”. Marcu 10:29-30
