După ce Donald Trump a decis să mute aproape 12.000 de militari din Germania, România speră să fie pe lista celor care vor primi contingente ale forţelor SUA.
Șeful statului a vorbit despre mutarea unor contingențe de militari din trupele NATO din Germania, care ar urma să ajungă în perioada următoare și în țara noastră, pentru a întări flancul estic al Alianței, în zona Marii Negre, așa cum a anunțat ministrul american al Apărării, încă de miercuri.
Experții în geostrategii internaționale atrag însă atenția că reprezentantul Pentagonului a precizat clar numele Poloniei, în privința relocării de trupe, nu însă și al României, context în care trebuie văzut cât de consistentă va fi prezența de noi trupe și pe pământ românesc.
Statele Unite ale Americii intenționează să retragă 11.900 de militari din Germania și să-i repoziţioneze pe unii dintre ei, în alte țări NATO.
6.500 vor rămâne în bazele de acasă, în timp ce restul vor fi redistribuiți în țări precum Italia, Belgia, Polonia și în zona Marii Negre, după cum a afirmat miercuri secretarul american al Apărării, Mark Esper.
„Cei aproape 4.500 de soldați ai Regimentului 2 Cavalerie se vor întoarce în Statele Unite, pe masură ce alte trupe vor continua să fie dispuse prin rotație, spre estul Alianței, în zona Mării Negre.
De asemenea, plănuim să rotim trupe din Departamentul 5, nou înființat, în Polonia”, a spus Mark Esper, secretar de stat la Pentagon
Klaus Iohannis, președintele României:
„Vine să întărească postura NATO, lucru care pentru noi e foarte important, o mișcare care vine să sprijine aliații de pe flancul estic, lucru foarte important și apreciat de noi, fiindcă suntem pe flancul estic.
Am aflat de intenția de a muta, prin rotație sau prin alte proceduri o parte din aceste efective și în zona Marii Negre.”
Experții în geopolitică susțin însă că ar trebui să ne dea de gândit că reprezentantul Statelor Unite a menționat clar numele Poloniei, dar nu și al României, în condițiile în care și Turcia are o baza ce poate fi folosită.
Un lucru e cert, până la sosirea de noi trupe militare americane, statul român și-a asumat să extindă baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța.
Încă din aprilie anul trecut, Guvernul României a dat o hotărâre în baza căreia vor fi investite acolo 12 miliarde de lei, eșalonate pe 20 de ani, de la bugetul de stat, iar din primăvara acestui an, la Mihail Kogălniceanu a început și procedura de expropriere pentru o uriașă suprafață de teren, care va fi inclusă în viitorul perimetru militar extins.
Despre baza de la Kogălniceanu s-a scris în presa internațională că ar deveni în timp o copie fidelă a celei de la Rammstein, din Germania, însă americanii s-au eschivat de fiecare dată să precizeze clar câți militari vor urma să aducă treptat, în România, unde mai au și scutul de la Deveselu.
„Pot să vă spun de pe acum că România a atras atenția de ani de zile.
Eu am atras atenția de ani de zile că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre, că este nevoie de atenție sporită pe zona Mării Negre.
Dacă acum se întâmplă acest lucru, suntem foarte mulțumiți.
Soldații americani sunt tot timpul foarte bineveniți în România.”, a adăugat Klaus Iohannis
În varianta extinsă, baza de la Marea Neagră va avea o nouă suprafață desfășurată de 30 de hectare, dar și drumuri și platforme aeroporturare pe alte 300 de hectare. În plus, se va construi o nouă pistă, exclusiv militară.
În acest moment, baza Rammstein din Germania este cea mai mare bază militară nord-americană și NATO din afara granițelor Statelor Unite.