Cloud-ul guvernamental este un proiect mare, de jumătate de miliard de euro, dar el în sine, fără partea de interoperabilitate, nu va rezolva bătăile de cap ale românilor în raport cu statul, a declarat marți Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
„Cloud-ul guvernamental nu rezolvă în sine eliminarea drumurilor între instituțiile statului sau eliminarea hârtiilor pe care ni le dorim cu toții.
Ceea ce rezolvă este reziliența datelor și a plasa aceste date într-un sistem sigur, care nu mai este pe serverul de sub biroul unui președinte de agenție sau mai știu eu pe unde, ci este într-un sistem sigur.
Asta este scopul principal al cloud-ului.”
”Mai este dimensiunea de interoperabilitate. Aceea va rezolva eliminaea drumurilor între instituții și eliminarea drumurilor între instituții și a hârtiilor și copiilor care ni se cer de fiecare dată când interacționăm cu statul.
Dar poți să ai interoperabilitate înainte de a avea cloud și acesta este unul dintre obiectivele mele principale și de asemenea poți să ai cloud fără interoperabilitate. Se întâmplă și în alte țări. este important pentru toți românii sa înțeleagă aceste lucruri.”, a declarat marți Sebastian Burduja.
În emisiunea ”La Zi”, invitatul Sebastian Cochinescu, antreprenor, explică ce reprezintă acest proiect și cu ce anume îmbunătățește viața românilor.
”Sperăm că va folosi la numai la românii puși pe drumuri, după cum spunea domnul ministru.
Este vorba atât despre românii atât cei care vin la un ghișeu cât și cei care sunt în spatele ghișeului. Și aceia au foarte mult de muncă.
De aceea au lucrul foarte îngreunat pentru că nu există o infrastructură care să fie coerentă și să poată aduce beneficii populației.
Legat de cloud-ul guvernamental, cred că nu ar trebui să știe lumea tehnic prea multe și să se intre în detalii tehnice.
Ce ar trebui să știe este că acești bani probabil că se vor duce pentru a ușura transferul de date, interoperabilitatea între bazele de date, lucru de neconceput în 2022.
Vom avea viața mai ușoară poate mai curând decât când ne așteptam.”
Pentru a viziona întreaga emisiune, dă click aici: