8.5 C
București
joi, 1 decembrie 2022
Acasă Editoriale Actualitate Vicepreședintele Consiliului Concurenței anunță adoptarea ordonanței anti-speculă

Vicepreședintele Consiliului Concurenței anunță adoptarea ordonanței anti-speculă

Comportamentul multor comercianți cu privire la ridicarea prețurilor a iritat populația română, iar Guvernul României a adoptat o ordonanță prin care poate interveni în situații excepționale pentru a corecta astfel de comportamente atât pentru cei care vând bunuri dar prestează și servicii.

 

„Această ordonanţă nu este aplicabilă preţului produselor alimentare acum, pentru că nu trecem printr-o criză de o gravitate atât de mare, încât să se impună emiterea unei astfel de hotărâri de Guvern”, a precizat vicepreședintele Consiliului Concurenței.

 

El a subliniat că hotărârea de Guvern poate fi emisă pentru o perioadă limitată de timp, de 6 luni de zile, care poate fi prelungită succesiv pentru perioade de 3 luni de zile.

Acest act normativ ar urma să dea puteri sporite Protecției Consumatorului și Consiliului Concurenței, instituții care ar urma să ia măsuri în fața celor care practică prețuri nejustificat de mari sau care încearcă să manipuleze piața prin limitarea producției sau a vânzărilor.

 

De subliniat este că prevederile acestei legi s-ar aplica doar în cazul unei situații de criză declarate printr-un act normativ.

Potrivit lui Dan Virgil Pascu, cel mai important aspect este protecţia consumatorului final.

 

„Aici ne referim la interdicţia de aplicare a unor preţuri nejustificat de mari, nejustificat de condiţiile obiectiv economice din astfel de perioade de criză pentru o anumită categorie de produse sau servicii precizate în mod explicit de către Guvern.

(…) Sfera de protecţie gândită de noi este duală – pe de o parte urmărim o bună funcţionare a pieţelor, în sensul în care în anumite perioade de criză pentru anumite produse dorim să împiedicăm crearea de stocuri nejustificate, generarea de cereri artificiale pe piaţă în scopul revânzării la nişte preţuri mult mărite, nejustificat de mari, pe de o parte, şi, în acelaşi timp, tot în sensul protejării bunei funcţionari a pieţelor ne-am gândit la împiedicarea limitării producţiei, tocmai în aceeaşi idee de a împiedica generarea unei cereri artificiale”, a explicat Dan Virgil Pascu.

Aşadar, ordonanţa de urgenţă permite Guvernului României să adopte, în situaţii limitativ prevăzute de această ordonanţă de urgenţă, de criză gravă, să adopte o hotărâre de guvern prin care să precizeze anumite bunuri sau servicii de risc – acestea, bunurile respective şi serviciile – lista va fi întocmită la recomandarea Ministerului Economiei şi a altor instituţii sau ministere care au competenţă în materie, în funcţie evident de criza care vă veni.

 

Ordonanţa de urgenţă ne permite nouă, de la Consiliul Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, să intervenim şi să corectăm în timp real comportamente inadecvate ale comercianţilor sau producătorilor de bunuri şi prestatorilor de servicii”, a precizat Dan Virgil Pascu.

„În sfera noastră de competenţă, a Consiliului Concurenţei, se află distorsiunile pe piaţă care apar în domeniul business to business, de la întreprindere la întreprindere, distorsiuni ale pieţelor care afectează persoanele juridice, întreprinderile, pe când Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor se va ocupa de punerea în aplicare a actului normativ în ceea ce priveşte protecţia consumatorului final”, a arătat vicepreşedintele Consiliului Concurentei.

„Astăzi ordonanţa a fost adoptată de către Guvernul României.

Faţă de momentul anterior, în care domnul preşedinte Bogdan Chiriţoiu a prezentat pe scurt proiectul de act normativ, vreau să mai precizez că a avut loc o întâlnire între Consiliul Concurenţei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, o întâlnire împreună cu mediul de afaceri, la sediul Guvernului, organizată de către Guvernul României, unde au fost exprimate de către mediul de afaceri temerile sale cu privire la eventualele consecinţe nefaste pe care le poate avea acest act normativ”, a arătat Dan Virgil Pascu.







ULTIMELE ARTICOLE

Fuma sute de euro în câteva ore

Fuma sute de euro în câteva ore. Alex Cervencu, dependent de droguri de la 13 ani. Peste ani, după ce părinții lui află că...

Poluarea și bolile de inimă la tineri

Poluarea și bolile de inimă la tineri sunt un subiect care preocupă categoria de vârstă tânără a societății. De altfel de aceea există atât...

Ce înseamnă dietă low carb?

Ce înseamnă dietă low carb? Este dieta o idee bună? Ea poate genera un stil de viață sănătos, nu doar prin a slăbi, ci...

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei. Acesta ar avea proprietăți care ajută creierul să se relaxeze și să se calmeze, invitând la...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]