Anaconde, pești piranha, caimani, șerpi veninoși, tarantule, scorpioni, furnici gigante și țânțari, mizerie, sărăcie, vrăjitorie – toate acestea și încă multe altele se găsesc din belșug în Venezuela, în zona în care o tânără familie de misionari a decis să trăiască pentru o vreme. De ce și-ar asuma cineva o astfel de responsabilitate?
Era prin 2005 când Viorel Grecea pășea pentru prima dată pe pământ venezuelean. Și tot în acea ocazie inima sa a rămas lipită de oamenii sărmani uitați de propriul lor popor…
Timp de o lună a lucrat din greu alături de 12 prieteni, toți români din Spania, doritori să ofere din ceea ce Dumnezeu le-a încredințat. La întoarcere i-a mărturisit soției că acesta este drumul pe care dorește să meargă. Nu. Nu a fost o decizie ad-hoc.
De multă vreme se rugau pentru călăuzire pentru că inimile lor nu mai erau împlinite cu viața occidentală în care reperele generale sunt munca, cheltuielile, concediile, luxul,etc.
Deși Nicoleta simțea că era prea mult ceea ce le cerea Dumnezeu iar frica de a-și expune fetița de numai cinci anișori atâtor pericole o consuma enorm, a acceptat călăuzirea divină și așa a început viața lor între două continente. Două trei luni în Venezuela, două trei luni în Spania.
Mica lor familie (Viorel, Nicoleta și micuța Iemina) alături de alți câțiva prieteni a continuat să lucreze astfel timp de doi ani. În Spania făceau banii necesari pentru biletele avion și pentru proiectele din Venezuela.
După acești doi ani obositori familia Grecea a decis să vândă tot ce avea și să plece pe termen lung acolo unde le era inima.
S-au stabilit în El Dorado – cel mai murdar loc pe care l-ar fi putut alege, pentru că de acolo aveau acces la câteva dintre comunitățile indigene de pe malul râului Cuyuni.
Aproape un an au trăit în condiții foarte grele, adeseori în cort. Toate bunurile lor încăpeau într-un rucsac. Munceau din greu dar inimile le erau pline de bucuria faptului că făceau ceea ce erau meniți să facă.
Umblau în faptele bune pregătite mai dinainte de Tatăl lor ceresc în ciuda pericolelor, a sărăciei extreme, a posedărilor demonice și a oamenilor sălbatici.
Pașii neobosiți pe care-i făceau lăsau urme frumoase în condițiile de trai ale indigenilor. Sărmanii oameni au primit apă potabilă, ajutor medical, îndrumare spirituală și clădiri destinate educației.
Dar și trupurile ostenite s-au resimțit: Viorel s-a ales cu două hernii de disc iar Nicoleta cu hepatită. Dar ei știu una și bună: alături de Dumnezeu, fiecare suferință se transformă într-o oportunitate de învățare.
Cam la un an de când își începuseră lucrarea în El Dorado și împrejurimi, Viorel și Nicoleta au fost somați să părăsească zona pentru a nu periclita moștenirea culturală a indigenilor.
Evident că motivele din spatele acestei decizii aveau cu totul alte rațiuni.
Și din nou au recurs la rugăciune pentru că autoritatea supremă este Dumnezeu în orice împrejurare.
Dumnezeu le-a onorat credința și le-a îndrumat pașii spre un alt tip de lucrare tot în Venezuela. În mod absolut providențial, li s-a propus să deschidă un restaurant vegetarian într-un orășel la 500 km de El Dorado.
Mulți ani acest restaurant a reprezentat un centru de răspândire a sănătății și de educație în ceea ce privește alimentația.
Nu la mult timp, s-a ivit o nouă oportunitate prin care familia Grecea să slujească semenilor. Totul a plecat de la interesul populației pentru hrana sănătoasă, proiectul restaurantului fiind mult mediatizat.
Nicoleta era adeseori invitată la posturile radio și TV pentru a vorbi despre beneficiile alimentației sănătoase și timp de câțiva ani a realizat o emisiune de o oră, zilnic, la un post radio.
Aceasta nouă ocazie de slujire s-a extins cu ajutorul interesului lui Viorel pentru tehnologie. Prietenii credincioși ai familiei Grecea au susținut încă „din fașă” dorința de a dezvolta un post de televiziune iar încrederea lor nu a rămas nerăsplătită.
Așa a apărut SeptimoTV, postul local de televiziune care a devenit portavocea lui Dumnezeu pentru acea parte de lume.
Ambele proiecte au strâns oameni frumoși pe lângă ele și au produs mult bine comunității locale. Numai Dumnezeu știe unde ar fi ajuns cu influența dacă nu s-ar fi ivit criza care a îngenuncheat Venezuela…
Criza din Venezuela a împrăștiat colaboratorii familiei Grecea (mulți fiind nevoiți să emigreze) iar aprovizionarea restaurantului a fost limitată de pe-o zi pe alta până când nu au mai avut cu ce să-și servească clienții.
Ce-a făcut familia Grecea? Ce știa că funcționează de minune: s-a rugat. Erau de aproape 10 ani în Venezuela. Știau că drumurile lor misionare au fost în mod providențial susținute de Dumnezeu. Dar din nou nu știau ce să facă…
Iemina, fetița lor, era adolescentă deja iar posibilitățile de educație cereau niște sacrificii pe care Viorel și Nicoleta nu erau dispuși să le facă. Însăși viața copilei ar fi fost pusă în pericol. Ar fi trebuit să plece singură într-un oraș învecinat în condițiile în care jafurile și crimele sunt ceva perfect normal pentru societatea venezueleană – chiar Iemina a fost amenințată cu un pistol într-o ocazie).
Analizând situația din toate punctele de vedere cu discernământ de sus, familia Grecea a decis să plece din țara pe care o iubea. Si tot de Dumnezeu călăuziți, au ajuns în SUA.
Am putea spune că și-au împlinit menirea de misionari. 10 ani de slujire e ceva! Dar gustul misiunii nu poate fi nicicum uitat! Pentru că oamenii pe care familia Grecea îi iubește, se află într-o condiție foarte grea. Criza economică din Venezuela aduce multă suferință. Viorel și Nicoleta au decis să „adopte” 80 familii pe care le-a ajutat cu cele necesare traiului până ce criza generată de Coronavirus le-a înjumătățit numărul… Deși toată lumea suferă efectele noii crize economice, familia Grecea încă susține 40 de familii de venezueleni ca să aibă ce să pună pe masă.
Nicoleta și Viorel sunt misionari aparte: ei nu cer nimic nimănui și nici nu caută oportunități de a-și face cunoscută activitatea, doar doar vreunul impresionat și cu dare de mână s-ar putea implica… Nu. Ei știu că atâta vreme cât își fac partea, Dumnezeu le binecuvântează eforturile. Și așa trăiesc ei viața dintr-o minune într-alta, lărgind hotarele Împărăției lui Dumnezeu, ”așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu” (2Petru 3:12).
Cum altcumva ai putea trăi, creștin fiind, această viață scurtă decât oferind celor din jur perspectiva lui Dumnezeu cu privire la sensul vieții?
Nicoleta Grecea a povestit parcursul misionar al familiei sale în cadrul emisiunii Comorile Înțelepciunii.
