Acasă Editoriale Actualitate Vasile Dîncu:...

Vasile Dîncu: ”Sper să depăşim 30% pentru înzestrare, pentru că ăsta este lucrul de care avem cea mai mare nevoie”

Pentru că războiul din Ucraina nu pare să aibă sfârșit, NATO își sporește prezența, din ce în ce mai numeroasă, pe frontul estic, pentru orice eventualitate.

 

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că dorește ca bugetul alocat pentru înzestrare militară să fie mărit cu 10% față de situația obișnuită.

„Există o regulă la NATO, de 20%, noi sper să depăşim 30% pentru înzestrare, pentru că ăsta este lucrul de care avem cea mai mare nevoie”, a spus ministrul Apărării.

„Avem nevoie în acest moment mult mai mult, pentru că situația strategică o impune, avem nevoie de înzestrare în zona navală.

Pentru că Marea Neagră a devenit un lac plin de rechini, avem nevoie nu numai de corvete, avem nevoie şi de fregate moderne, probabil şi de alte tipuri de armament necesar, ca să ne asigurăm securitatea la Marea Neagră”, a mai precizat Vasile Dîncu.

 

Dîncu a spus că achiziţia corvetelor ar putea fi decisă în iulie, cel mai târziu.

 

„Achiziţia nu o amânăm, în acest moment este o prelungire pe care a cerut-o Asocierea (Naval Group – şantierul naval Constanţa – n.r.) pentru a veni cu o ultimă ofertă. Sper că vom hotărî asta în maxim două luni”, a detaliat el.

În ceea ce priveşte achiziţiile în domeniul Apărării, ministrul a apreciat că procedurile sunt lungi şi că există licitaţii blocate pentru că „nu a existat o respectare a legilor legate de achiziţii”.

„Sunt câteva lucruri care ţin de legislație în primul rând. Achiziţiile care au fost blocate la un moment dat nu sunt blocate din voinţa cuiva, ci sunt blocate pentru că nu a existat o respectare a legilor legate de achiziţii (…)

Noi încercăm şi prin reglementările noastre proprii să realizăm cât mai repede înzestrarea, dar nu o putem face în momentul în care unii din cei care oferă nu respectă legea în totalitate”, a afirmat Dîncu.

El a susţinut că „este vorba de o legislaţie greoaie în acest moment, când avem nevoie foarte rapid de înzestrare”.

„Dar atunci când este vorba de licitaţii publice, cele mai multe achiziţii au fost blocate de contestaţiile celor care au pierdut competiţia.

Va trebui probabil să găsim mijloace mai rapide pentru achiziţii, inclusiv în ceea ce priveşte legislaţia noastră.

Dar sperăm că primul lucru se întâmplă în legislaţia europeană care ne va ajuta să facem acest lucru”, a completat ministrul.

ULTIMELE ARTICOLE