joi, septembrie 21, 2023
Acasă Editoriale Actualitate Vasile Dîncu: "De la debutul acestei pandemii, corpul medical militar a fost...

Vasile Dîncu: „De la debutul acestei pandemii, corpul medical militar a fost în linia întâi”

„Fie că vorbim de perioada războaielor balcanice sau de cele două Războaie Mondiale, în misiunile pe care le executaţi şi acum în teatrele de operaţii după 1990, membrii Corpului medical militar au dat dovadă de altruism, devotament, de spirit de sacrificiu şi profesionalism, purtând bătălii decisive în fiecare zi pentru salvarea fiecărei vieţi, pentru protejarea vieţii, onorându-şi prin aceasta jurământul de credinţă, atât faţă de patrie şi poporul nostru, cât şi cel profesional faţă de Hipocrate”, a declarat Vasile Dîncu, vineri, la ceremonia depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Sanitari din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei.

 

El a subliniat că sistemul medical sanitar a fost „în linia întâi” de la debutul pandemiei cu COVID-19.

„De la debutul acestei pandemii, sistemul medical sanitar a fost în linia întâi a frontului deschis cu această ocazie.

Toate cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naţionale s-au implicat activ în sprijinirea măsurile pe care le-am luat la nivel naţional în mod direct prin asigurarea de paturi şi tratarea de COVID-19, prin asigurarea personalului şi resurselor necesare funcţionării celor trei spitale mobile operaţionale la Otopeni, Constanţa şi Timişoara, prin detaşarea temporară a unor cadre medicale şi profesionişti la conducerea unor spitale civile, care erau în dificultate de funcţionare”, a arătat ministrul Apărării.

 

Vasile Dîncu a anunţat şi o serie de investiţii în infrastructura militară.

 

„Pentru dezvoltarea infrastructurii militare, în anul 2022, derulăm 44 de proiecte de investiţii aprobate prin Programul de Investiţii Publice al Ministerului Apărării Naţionale, cu o valoare totală de credite bugetare de 175 de milioane de lei, respectiv credite de angajament în valoare de 462 de milioane de lei.

Tot la capitolul investiţii, reamintesc programele de proiectare şi execuţie a patru proiecte de infrastructură: pavilioane noi la Craiova, Piteşti, Sibiu şi Braşov (…).

De asemenea, prin programul naţional de rezilienţă se va asigura decontarea cheltuielilor generate de construcţia celor patru pavilioane noi aprobate, în valoare de 388 de milioane de lei”, a menţionat ministrul.

ULTIMELE ARTICOLE

Ce efecte au medicamentele în viața unui om?

Ce efecte au medicamentele în viața unui om? Un medicament este definit, de obicei, drept substanță sau preparat care poate trata sau preveni bolile....

Sănătatea publică în UE, aproape de colaps

Sănătatea publică în UE, aproape de colaps. Medicii din sistemul public de sănătate din jumătate de Europă sunt pe picior de război. În Portugalia...

Cine are diabet este scutit de impozite

Cine are diabet este scutit de impozite. Bolnavii de diabet pot beneficia de anumite scutiri de impozite. În funcţie de gradul bolii şi cât...

Despre tulburarea bipolară

Despre tulburarea bipolară. Tulburarea bipolară este o afecțiune gravă, de natură psihică, denumită astfel deoarece persoana suferindă alternează două stări de dispoziție extreme, adică...