Potrivit președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vârstnicii ar putea fi nevoiţi să stea la izolare tot anul din cauza coronavirusului.
Ursula von der Leyen speră ca un vaccin să fie descoperit până la sfârşitul anului, relatează The Guardian.
”În absenţa unui vaccin, va trebui să limităm cât mai mult posibil contactul cu persoanele în vârstă”, a declarat ea cotidianului german Bild, subliniind că ştie că este greu şi că această izolare este o povară, dar ”este o chestiune de viaţă şi de moarte” şi trebuie să rămânem ”disciplinaţi şi răbdători”.
Ea a declarat că tinerii şi copiii se vor bucura de mai multă libertate de mişcare mai devreme decât cei în vârstă şi decât cei cu probleme medicale.
Ursula von der Leyen a afirmat că speră că un laborator european va descoperi un vaccin până la sfârşitul acestui an şi că, pentru a se asigura că oamenii vor putea fi vaccinaţi rapid, autorităţile discută deja cu producătorii pentru a pregăti producţia la nivel mondial.