Autoritățile, încurajate de ritmul alert al vaccinării din ultimele zile, își propun ca pragul de imunizare colectivă să fie atins până la sfârșitului anului, conform președintelui campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. El a precizat că în prezent rata populației vaccinate este de 40 la sută, iar ținta este să ajungă la 70 la sută până la sfârșitul anului.
Pentru ca acest obiectiv să fie atins, ar trebui ca în fiecare zi să se vaccineze cel puțin 80.000 de persoane, a arătat Valeriu Gheorghiță. Ultimele zile au arătat că un asemenea ritm de vaccinare este posibil. Vineri a fost atins recordul absolut din campania de vaccinare, cu peste 128.000 de persoane imunizate, dintre care circa 86.000 cu prima doză.
În fiecare săptămână, în Capitală vor fi organizate maratoane ale vaccinării, a mai anunțat Valeriu Gheorghiță. El a îndemnat toate universităţile de medicină din ţară şi direcţiile de sănătate din marile oraşe să organizeze astfel de evenimente care să asigure la final de săptămână o creştere a capacităţii de vaccinare.
„Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de 70% persoane vaccinate din populaţia adultă.
În acest moment, rata de acoperire vaccinală este de 40% la populaţia adultă, de peste 18 ani.
Pentru că în aceste zile oamenii au arătat o dorinţă în creştere pentru vaccinare, UMF Carol Davila, Colegiul Medicilor din Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică vor organiza, în fiecare săptămână, un maraton de vaccinare în Capitală.
Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare”, a afirmat Gheorghiţă, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Biblioteca Naţională, unul din cele şase centre din Capitală ale „Maratonului vaccinării pentru viaţă”.