Măsurând sintagmele populare spuse la nervi sau apăsat, bizare sau ciudate le includem în bagajul nostru verbal și comportamental: ,,Iubirea naște violență”? ,,Eu te-am făcut eu te omor”! „Bătaia este ruptă din Rai”!
De secole, copiii, femeile și bărbații care sunt abuzați au aceiași dilemă: Cine mă apără?, Unde să fug? Până când? Esti soția lui trebuie să suporți! Auzim cuvintele: Dacă spui va fi mai rău pentru tine… Eu sunt stăpânul (inelelor), dacă vreau te trec examenul… În mâna mea este viitorul tău nu ai unde să fugi… Pe tot pământul te va urmări umbra mea… Sub această ploaie de acuzații găsim o umbrelă a apărării, a exisistenței prin care să putem supraviețui, sau suntem sortiți hazardului, „dacă asta ți-a fost scris trebuie să suporți”.
Cuvintele au sens unic, odată rostite nu mai pot fi întoarse. Ajungi să zici ”Dacă aș fi putut să-mi înghit cuvintele” ex: puteți reintroduce pasta de dinți în tubul din care a ieșit? Așa este și cu vorbele spuse, nu le mai poți șterge, ele deja au plecat în eter și rămân înregistrate.
Violența fizică și verbală se transmite transgenerațional
”Violenţa în familie implică un atac de orice fel – verbal, fizic, emoţional, sexual, sau neglijare activă sau pasivă – care este comisă de o persoană sau (mai multor) persoane împotriva alteia din cadrul familiei, fie că sunt căsătorite, înrudite, trăiesc împreună sau separat, sau divorţate). ” (Declarația A.Z.Ș. cu privire la violență)
Exod 20, 5.6 ,,Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, până la al treilea și al patrulea neam al celor ce mă urăsc.” Așadar, unde se generează violența?
Există două zone de violență: în relațiile interpersonale și în relația intrapersonală.
- În primul caz avem două situații. Violența între persoane necunoscute, în incidente accidentale, în care urmările sunt mari sau mici dar de natură fizică. Și în al doilea rând, între persone cunoscute, unde urmările pot fi și fizice dar și psihice. În această categorie intră, soțul soția, copiii, rudele și prietenii și este afectată relația emoțională.
- În al doilea caz este vorba de autoviolență care duce la auto-flagelare și chiar la sinucidere.
Familia – centrul iubirii sau al violenței?!
Există violență în familie? Căsnicia iudaică ca o moștenire tradițională era caracterizată prin armonie, respect, altruism, pace, empatie, conducând astfel la un cuplu echilibrat și stabil, reflectând rezonanța cerească. În Talmudul rabinic a ajuns chiar să se spună că soțul care își iubește soția trebuie să fie răsplătit cu bogăție. Talmudul îi interzicea soțului să-și trateze familia cu duritate, iar violența în cadrul familiei era condamnată. Violența domestică este un act comportamental de abuz între partenerii care și-au jurat legământ. Aceasta are nuanțe verbale, fizice, sexuale, psihice, emoționale sau de neglijare. Victimele pot fi soția, copiii sau soțul.
Modul de viață însușit, învățat sau copiat care folosește violența pentru a obține controlul în dominare, nu face altceva decât să depersonalizeze victimele și să le creeze dependență față de agresor.
”Domnule doctor, soțul meu mă bate în fiecare zi! Puteți să îl convingeți să mă bată o singură data pe săptămână?!”. Acestă cerință mi-a fost adresată cu ceva timp de o doamnă. Pare ruptă din catalogul de glume. Dar din păcate viața nu este o glumă.
”A fi un bun creștin” NU este egal ”a fi victimă”
Copiii poartă cu ei manifestările necontrolate, violente și de neglijare dintre părinții lor toată viața. ,,Roata morii se-nvârtește”, ce le inserăm la tinerețe, cum ne comportăm față de ei, așa vom primi la bătrânețe. Din păcate încercăm să pansăm imaginea abuzului cu religia. Și dăm dreptate expresiei că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, și în cazul acesta sfinții sunt cei din casă. Introducem softul ,,asta-i crucea mea”, ,,asta-i voia lui Dumnezeu”. ,,Regretabil, violenţa în familie survine și din păcate o găsim în multe familii creştine. Nu poate fi niciodată trecută cu vederea. Afectează sever vieţile tuturor celor implicaţi şi adesea dau naştere la percepţii distorsionate despre Dumnezeu, sine şi altele” (Declarația A.Z.Ș. cu privire la violență).
Stop violenței! Chiar dacă ești lider religios: pastor, prezbiter sau diacon, nu ai dreptul să acoperi violența cu religia. Chiar dacă în ședințe, comitete, funcția îți dă dreptul să arăți cu degetul, acasă ești soț și soție ești egal cu parteneru tău. Dezbracăte de alte haine, dă jos măștile, cerul în famile nu poate exista dacă ești fals. O problemă foarte delicată este când porți haina ipocriziei incoștient, și chiar dacă ți se spune, nu accepți că o ai. Ai nevoie de experiența din Ioan capitolul 3 în care Nicodim la privit pe Isus față către față. Sunt situații în care nici o terapie nu te schimbă, pentru că ai nevoie de o minune în viața ta intrapersonală.
Interpretarea greșita a învățăturilor lui Pavel din Corinteni, Efeseni și Coloseni, contextualizată nepotrivit în ideea că soția și copiii trebuie să suporte abuzul din partea soțului respectiv tatălui este neconstituțională cu caracterul lui Dumnezeu. Nu este corect să folosești Biblia ca o carte care îți justifică comportamentul violent.
Schimbarea începe cu TINE!
Educația mass – media în care emoția declanșată de o victimă a unui accident, viol sau omucidere, se transformă în constantare statistică, nu face altceva decât să desensibilizeze ființa umană, pusă uneori în direct să privească la un abuz, pe care îl constată și îl trece cu vederea fără nici o intervenție măcar de 112. La fel de trist este că suntem martorii violenței din biserică și din familie, rămânând cu aceeași nonșalanță pasivi fie ca martori fie ca protagoniști.
