
Câți dintre noi au renunțat la o dorință, un vis atunci când au dat de greu, când s-au izbit de indiferență sau situații greu de depășit sau gestionat?
Valentin Perduș nu a avut întotdeauna o viață frumoasă. I-a trebuit mult până să ajungă la a fi la un pas de a-și îndeplini un vis pe care atunci când îndrăznea să și-l enunțe cu voce tare era socotit nebun. Sunt mulţi copii care, la întrebarea clasică, pusă de rude: ”Ce vrei să te faci atunci când vei fi mare?”, au răspuns „Doctor!”, dar au fost și destule cazurile în care această dorinţă nu s-a mai realizat, din diferite motive. Nu este cazul lui Valentin Perduş, invitatul colegei noastre Antonia Fudulu în platoul emisiunii Spune-mi CUM!
Valentin a fost abandonat la doar câteva zile de viață pe o șină de tren și crescut în orfelinate.
„Mama a făcut un gest urât, m-a lăsat pe linia de tren. Niște oameni au văzut gestul și m-au luat de acolo, m-au dus la o creșă, apoi la o casă de copii. Acolo a apărut o doamnă în halat alb, care a început să mă caute peste tot. Nu îmi dădeam seama ce se întâmplă, dar m-am gândit că e ceva special cu doamna aceasta. Mi-am spus că prea bine arată doamna aceea și trebuie să fac și eu ceva în acest scop”, a povestit absolventul Facultății de Medicină din Oradea. Astfel, după zeci de ani de muncă, sacrificii şi lipsuri, visul său – care i-a încolţit în suflet încă din primii ani de viaţă – de a ajunge medic, a devenit realitate. Modest, dar având capacitatea, dorinţa şi voinţa de a lupta până în pânzele albe, Valentin Perduş este conştient că nu ar fi ajuns în etapa pe care o trăieşte acum dacă nu ar fi avut şi şansa să întâlnească ori să cunoască anumite persoane care să creadă în el şi care să-l sprijine, sub diferite forme. În drumul spre visul său,Valentin a trecut prin mai multe case de copii din Prahova, Ploiești, Băicoi, Bușteni, în acest din urmă orfelinat petrecându-și perioada dintre 6 și 18 ani. Valentin se consideră norocos că a ajuns în casele de copii, chiar dacă a avut parte și de abuzuri, chiar dacă a văzut alți copii murind. Spune că dacă ajungea la bunici nu era azi pe punctul de a-și urma visul. „Mulți dintre cei 550 de copii cu care am trăit zi de zi și am împărțit totul în orfelinatul din Bușteni s-au pierdut”, spune Valentin.