Studenți și cadre didactice din cadrul Universității din București (UB) vor oferi cursuri de pregătire gratuite, în perioada februarie-iunie 2021, pentru elevii care vor da bacalaureatul și admiterea la facultate.
Conform unui comunicat de presă emis de UB, cursurile de pregătire vor fi desfășurate online şi organizate de Facultățile de Istorie, Matematică şi Informatică şi Filosofie.
Prin intermediul cursurilor, organizatorii îşi propun aprofundarea cunoștințelor în domeniile menționate mai sus, formarea de competenţe necesare absolvenților de liceu, precum şi familiarizarea elevilor cu cerințele subiectelor şi cu tehnicile şi metodele de pregătire pentru susținerea examenelor, relatează Agerpres.
Astfel, Facultatea de Istorie a UB organizează, în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România – filiala București (SSIR), cursuri de pregătire pentru proba de Istorie a bacalaureatului, adresate tuturor elevilor de clasa a XII-a.
Acestea vor fi transmise pe pagina de Facebook a Facultății de Istorie şi pe pagina de Facebook a UB în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 20 februarie-29 mai 2021, între orele 10:00-12:30.
De asemenea, studenții Facultății de Matematică şi Informatică a Universității din București organizează, în perioada 6 martie-6 iunie 2021, pe platforma online Discord, o serie de cursuri de pregătire avansată pentru examenul de bacalaureat, pentru diferite concursuri de specialitate şi pentru admiterea la Universitatea din București.
Cursurile vor fi organizate în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 9:00-13:30 (09:00-11:00 – curs, 11:30-13:30 – seminar).
Ziua de sâmbătă este dedicată informaticii, în timp ce ziua de duminică, matematicii, iar participarea la cursuri nu este condiționată de înscrierea prealabilă.
Studenții Facultății de Filosofie a UB vor oferi elevilor, prin intermediul platformei online şi a aplicației Bacopedia, o serie de modele de subiecte formulate pe baza cerințelor de la bacalaureat la disciplinele Filosofie şi Logică, argumentare şi comunicare.
Prin participarea la acest proiect, Facultatea de Filosofie urmărește să ajungă la elevi într-un mod inedit, interactiv şi adaptat nevoilor curente ale societății, se arată în comunicat.
Astfel, în cadrul proiectului, aceștia îşi vor putea testa cunoștințele în competiții „Multiplayer” sau în „Modulul Practice”, acumulând BACnote pentru fiecare răspuns corect oferit.
Calendarul programului de pregătire pentru examenul de BAC de la istorie poate fi accesat aici: https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2021/02/program-pregatire-BAC-istorie-2021.docx.
Elevii interesați de participarea la lecţiile de pregătire pentru matematică pot accesa linkul https://discord.com/invite/fbR46vwM2q de pe platforma Discord.