8.5 C
București
marți, 4 august 2020
Acasă Editoriale Familie Un altfel de polițist

Un altfel de polițist

Polițiștii nu se bucură de cea mai bună imagine. Și nu doar la noi în țară. Cam peste tot stereotipul despre polițiști e același, din America până în România.

Știm cu toții care e stereotipul, n-are rost să murdăresc tastatura repetându-l.

La acel stereotip se adaugă și altele, de exemplu că pot fi capabili de acte grave de cruzime sau, mai puțin grav, de nesimțire crasă și altele din același registru.

Nu aș vrea să fac o treabă de mântuială încercând să explic de ce e așa sau de ce se crede că e așa, o să spun doar că simplul fapt de a îmbrăca uniforma respectivă are un efect teribil de puternic asupra personalității, devenind unul dintre principalii factori determinanți ai comportamentului și atitudinii.

(Pentru cine vrea să aprofundeze, vezi Efectul Lucifer, cartea lui Zimbardo despre experimentul cu închisoarea de la universitatea Stanford).

Când vine vorba de stereotipuri sau prejudecăți, lucrurile stau cam așa. Întotdeauna e un sâmbure de adevăr acolo, dar pe cât de adevărat e asta la fel de adevărat e și că stereotipurile sunt mereu doar generalizări grosolane, deci există o sumedenie de excepții care contrazic stereotipul.

Recent eram pe Autostrada Soarelui și din fericire mergeam mai încet decât merg de obicei pe autostradă (din motive pe care nu are rost să le povestesc, dar care s-au dovedit a fi providențiale).

Aveam cam 110 km/h când am făcut pană. Nu știu cum aș fi reușit să ajung în siguranță pe banda de urgență dacă aș fi avut 150 în loc de 110, pentru că și așa când am oprit cauciucul meu spart era deja franjuri, cum se spune, și cred că dacă ar fi trebuit să mai merg o porțiune înainte să opresc, aș fi mers cu janta pe asfalt, ceea ce probabil m-ar fi lăsat fără jantă. Asta în cel mai fericit scenariu, pentru că se pot întâmpla multe când faci o pană la viteză mare.

Toate bune și frumoase, în afară de cauciucul meu făcut franjuri.

Nu dormisem prea sănătos în noaptea precedentă și eram puțin amețit. În plus, adrenalina incidentului mi-a tulburat și mai mult mințile, astfel încât nu am așezat cricul chiar cum trebuie și când am ajuns cu el la cap mașina tot nu era suficient de ridicată pentru a putea scoate roata, pentru că înfundasem pragul.

Bravo, Cătăline, zic, ce deștept ești! – timp în care un val de resemnare amestecat cu disperare se amesteca cu adrenalina din sânge.

Chiar când îmi puneam mâinile în cap de fericire, aud sirena unei mașini de poliție și o voce care îmi poruncește mecanic prin megafon, Așezați triunghiul de semnalizare!

Asta îmi mai lipsea, îmi spun, poliția! Scot triunghiul din portbagaj, îl așez și apoi alerg la mașina de poliție.

Domnule polițist, m-am turmentat, m-am turmentat! Nu, din fericire nu mă turmentasem, dar mă înfundasem, și polițistul, după ce inițial mă speriase, așa cum ne sperie în general acești reprezentați ai legii și ordinii, mi se părea dintr-o dată singura mea speranță, pentru că nu mai știam cum să scot cricul din pragul înfundat.

Nu mai pățisem asta niciodată și nu prea știam cum să procedez.

Domnule polițist, am o problemă, îi spun și cred că mi se citea problema în voce.

Am simțit din prima că am de-a face cu un om de treabă, amabil, politicos, dar ce a urmat m-a șocat de-a binelea.

Polițistul a coborât, și-a pus mănuși de plastic, și nu a avut nevoie de mai mult de câteva secunde de contemplare a problemei. S-a pus în genunchi, a pus roata de rezerva sub mașină, a închis cricul, a reușit cu chiu cu vai să-l scoată din pragul înfundat, l-a așezat cum trebuie și a dat la cric fără să scâncească până a ridicat mașina.

Abia atunci am intervenit și eu în ecuație, scoțând roata franjurată și punând roata de rezervă.

Polițistul mi-a întins mâna pe care i-am strâns-o prin mănușa de plastic. Și pe el îl chema tot Cătălin.

I-am mulțumit cum m-am priceput mai bine și am rămas locului de parcă mă lovise trenul.

Tot incidentul avusese un aer suprarealist, cum tind să aibă toate situațiile care ne aduc oarecum în proximitatea morții, dar acum suprarealismul luase proporții de-a dreptul nebănuite.

N-aș fi bănuit niciodată că un polițist dintre acești polițiști ai noștri pe care îi știm prea bine, pe care îi bârfim și îi suduim și îi facem albie de porci, avea să transpire dând la cric pentru a-mi schimba mie roata!

Am ținut să povestesc asta pentru că internetul e plin de povești cu polițiști răi și proști și ar fi fost păcat ca o poveste ca asta, în care eroul principal e un polițist bun și deștept, să rămână nespusă.

E important să încercăm să nu uităm niciodată că stereotipurile sunt doar stereotipuri, adică generalizări grosolane și oarbe la realitatea complexă, colorată și pline de surprize.

Să trăiți, domn polițist! Vă spun aici ce nu am apucat să vă spun atunci, față în față, și anume că faceți onoare Poliției Române! Ce bine ar fi să fie mai mulți ca dvs.!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ARTICOLE

Singurul punct de trecere a graniței spre Grecia a fost blocat de protestatarii bulgari

Un grup de protestatari bulgari a blocat, duminică, la Blagoevgrad (120 km sud de Sofia), autostrada ce leagă capitala Sofia de punctul de trecere...

Elon Musk: „Extratereștrii au construit piramidele, evident”

Rania al-Mashat, ministrul cooperării internaționale din Egipt, l-a invitat pe miliardarul Elon Musk să viziteze țara și să vadă piramidele pentru a se convinge...

Samsung închide o fabrică de computere din China

Samsung Electronics a anunţat că va opri activitatea ultimei sale fabrici de computere din China, transmite Reuters, citată de Agerpres. Companiile îşi regândesc planurile privind...

3 AUGUST ÎN ISTORIE

An de an, la 3 august, în România, se sărbătorește Ziua orașului Timișoara. În 3 august 1919, trupele române au intrat în Timişoara, iar Banatul...

COMENTARII RECENTE

Catalin Ionete on Dumnezeu a murit!
kani on Pungă doriți?