Tu ai auzit de dieta alcalină? Dieta alcalină se bazează pe principiul că înlocuirea alimentelor care creează aciditate în organism îmbunătățește starea de sănătate. Experții doc.ro ne ajută să înțelegem mai bine această dietă și dacă ne este benefică.
Ce reprezintă mai exact dieta alcalină?
Dieta alcalină încurajează modele alimentare destul de sănătoase, inclusiv evitarea alimentelor neprocesate și limitarea cărnii roșii și a cerealelor rafinate. Un studiu mai vechi a arătat că o dietă alcalină ar crește nivelul a unor micronutrienți în organism, cum ar fi potasiul și magneziul, care ar putea ajuta la scăderea riscului de hipertensiune arterială și accident vascular cerebral și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, a oaselor și a cogniției. Din aceste motive, U.S. News & World Report a clasat dieta alcalină pe locul 31 în topul „Cele mai bune diete sănătoase pentru inimă” și pe locul 35 în topul „Cele mai bune diete pentru diabet”.
2 beneficii importante ale dietei
Ar putea ajuta la prevenirea diabetului
Consumul de alimente alcaline te poate ajuta să previi diabetul. Într-un studiu mai vechi publicat în Diabetology, cercetătorii au urmărit 66.485 de femei pe parcursul a 14 ani. În acest timp, medicii au diagnosticat 1.372 de cazuri noi de diabet. Într-o analiză a aportului alimentar al femeilor, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumat frecvent alimente acide au avut un risc semnificativ mai mare de a dezvolta diabet. Autorii studiului sugerează că un aport ridicat de alimente acide ar putea avea legătură cu rezistența la insulină.
Benefică pentru pacienții cu afecțiuni cardiace
În primul rând, dieta alcalină este mai săracă în calorii și grăsimi, ceea ce înseamnă că va contribui la menținerea greutății, precum și la prevenirea bolilor cardiovasculare. Totodată, o dietă alcalină stimulează secreția de hormoni ai creșterii, care la rândul lor reduc riscul de afecțiuni ale inimii.
2 contraidicații ale acestei diete
Lipsa produselor lactate
Produsele lactate sunt bogate în nutrienți esențiali, cum ar fi calciul, magneziul, fosforul și potasiul, care pot fi dificil de înlocuit atunci când se consumă o dietă fără lactate. De fapt, oamenii de știință indică faptul că unii oameni consideră că este aproape imposibil să obțină doza de calciu zilnic recomandat – care este necesar pentru sănătatea oaselor – atunci când elimină lactatele din dieta lor.
În plus, este greu să obții suficient calciu exclusiv din legume. Chiar dacă unele legume precum spanacul conțin cantități mari de calciu, doar o cantitate mică este absorbită datorită concentrației mari de oxalați și fitați, care leagă calciul.
Lipsa de proteine
Obținerea unui aport adecvat de proteine urmând dieta alcalină este dificilă din cauza lipsei de surse de proteine de înaltă calitate și biodisponibile permise în acest plan alimentar. Orientările actuale recomandă ca adulții să obțină între 10% și 35% din caloriile zilnice din proteine. Fructele și legumele pot conține cantități mici de proteine. Este dificil să consumi o cantitate suficientă din acestea pentru a atinge cantitățile zilnice recomandate. Lipsa proteinelor poate contribui la o serie de probleme de sănătate precum reducerea masei musculare și malnutriția.