Evelina își amintește de prima ei emisiune, talk show-ul „20+”, care aborda teme de interes pentru tineri. În urma primei zile de filmări – două ediții a câte trei invitați, realizatoarea mărturisește că: „Atunci când am ajuns acasă mă dureau toate, din creștet până-n tălpi. Dar eram fericită. M-am culcat. A fost un început…”
Și-a dat seama că structura emisiunii ar putea fi îmbunătățită dacă în loc de discuții teoretice, de pe canapea, ar introduce studii de caz. Telespectatorii s-ar putea regăsi, astfel, mai bine. Mai mult, ar putea să învețe lecții și să se schimbe. Și așa a venit ideea emisiunii „Trepte”. Cât despre titlu, realizatoarea explică: „Cred în învățarea pe tot parcursul vieții. Suntem într-o dezvoltare continuă, de la naștere și până la moarte. Când luptăm, zilnic, să creștem, pășim pe trepte ascendente. Din păcate, uneori mai și coborâm. Idealul este să ajungem în vârf, adică să ne atingem propriul potențial.”
Scopul emisiunii, la fel ca la „20+”, este de a promova idei și principii valoroase și de a veni în ajutorul oamenilor care se confruntă cu diverse probleme: fie în cunoașterea de sine, în relaționare sau în carieră.
„Trepte” are o formă interactivă, dinamică, în care povestea și conceptualizarea alternează. Fiecare emisiune are o parte de documentar, adică studii de caz pe o anumită problemă. De pildă: în ediția despre violența domestică vom vedea povestea unui El și a unei Ea. Odată ce am diagnosticat problema, un psiholog o va explica și va da sfaturi pentru depășirea ei, prin terapie. Evelina va clarifica eventualele concepte specializate dificile iar, la final… plecăm cu soluții concrete pentru viața noastră!