Taximetrist din Germania amendat pentru un verset biblic

Taximetrist din Germania amendat pentru un verset biblic. Un taximetrist din Germania este urmărit penal pentru că a afișat versetul din Ioan 14.6: „Eu sunt calea, adevărul și viața” pe geamul din spate al vehiculului său. Riscă să-i fie retras permisul și o amendă de până la 10.000 de euro.

„În Iran, ar fi putut să mă închidă sau să mă ucidă pentru asta, dar locuiesc în Germania.” Originar din Iran, Jalil Mashali se află în centrul știrilor surprinzătoare.

Bărbatul care a ajuns în țară în urmă cu 22 de ani, este amenințat cu amendă de către municipalitatea din Essen.

Șoferul a primit o scrisoare de la biroul de circulație că trebuie să scoată autocolantul sub pedeapsa uneoi amenzi de o mie de euro. De asemenea, ar putea să-și piardă licienta de taximetrist. Dar să fie și amendat cu până la zece mii de euro dacă persistă.

Din 1998 publicitatea politică și religioasă a fost interzisă în taxiurile germane. Curtea Constituțională a dorit de fapt să evite întreruperile în trafic legate de diferențele de opinie în timpul transportului, potrivit orașului.

Cu toate acestea, Jalil Mashali încearcă să-și afirme drepturile și să-și apere libertatea de exprimare. El a spus:

„Aceasta este doar părerea mea. Acesta nu este un slogan religios. În Germania există libertate de exprimare, așa că nu văd de ce ar trebui să elimin această zicală.”

Libertatea religioasă în Europa

Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 29 et cetera) arată că drepturile fundamentale pot fi limitate doar în dimensiunea lor externă (ex: manifestarea credinței religioase). Dar nu și în cea internă (ex: a avea o credință religioasă). Astfel, dimensiunea internă a libertății religioase nu poate fi limitată sau restrânsă sub nicio formă și în nicio circumstanță. În schimb, dimensiunea externă, adică manifestarea libertății religioase inclusiv sub formă liturgică (cf. principiului „religious rites are religious freedom”) poate fi limitată doar cu respectarea simultană a condițiilor din:

Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice
Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU
Siracusa Principles on the Limitation and Derogation Provisions in the ICCPR

ULTIMELE ARTICOLE

Cum scăpăm de poluare?

Cum scăpăm de poluare? Po...

Toate religiile duc la Du...

Toate religiile duc la Du...

Principii adventiste de v...

Principii adventiste de v...

Conferința ”Stop abuzului...

Conferința ”Stop abuzului...