
În primele trei luni ale anului, economia suedeză a crescut în urma deciziei guvernului de a nu impune un blocaj complet pentru a limita răspândirea coronavirusului, anunță CNBC, citat de Mediafax.
Biroul de statistică al țării a raportat că produsul intern brut a crescut cu o rată anuală de 0,4% în primul trimestru.PIB a crescut cu 0,1%, ajustat sezonier în comparație cu trimestrul precedent. Un sondaj Reuters estima o contracție de 0,6%. În același timp, Suedia are cea mai mare rată de deces prin coronavirus din lume. Guvernul suedez a recomandat cetățenilor să rămână și să lucreze de acasă, dacă este posibil. De asemenea, a recomandat măsuri de distanțare socială, dar oamenii au putut merge la baruri și restaurante, iar elevii sub 16 ani continuă să meargă la școală.