Acasă Editoriale Actualitate Tanczos Barna...

Tanczos Barna: E imposibilă interzicerea importurilor de mașini vechi

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus, vineri, că 300.000 de mașini la mâna a doua au fost înmatriculate în 2021, obiectivul Guvernului fiind de a scoate cel puțin 250.000 de automobile mai vechi de 15 ani de pe șosele până în 2026. Totodată, oficialul din Guvern spune că multe soluții pentru a reduce poluarea în orașe din cauza mașinilor sunt la îndemâna autorităților locale, informează Digi24.

„Este o statistică cunoscută la nivel mondial, european. În toate zonele urbane, marile zone urbane, sursa principală de poluare este mașina, în jur de 60-70%.

Soluțiile sunt, pe de o parte, la îndemâna cetățenilor, la îndemâna Ministerului și a Guvernului și autorității publice locale. Autoritatea publică locală trebuie să găsească o soluție de management al traficului.

În București nici în ziua de azi nu avem un sistem inteligent de gestionare a traficului. Nu există acele organizări ale semafoarelor, acele sisteme inteligente. Din câte știu, există un efort pe care îl depune Primăria Capitalei în vederea achiziționării și implementării unui asemenea sistem. Dar astăzi nu avem o asemenea soluție.

Cealaltă componentă este reducerea numărului de mașini poluante care circulă în toată țara. Aici avem cele două programe RABLA pe care le reorganizăm, le modificăm astfel încât din 2022 să fie și mai eficiente. Scoatem prin aceste programe între 60 și 70.000 de mașini anual care sunt extrem de poluatoare. Vrem să ajungem la 80.000 de rable care se casează anual. Avem și obligație față de Comisie, o asumare în PNRR.

Este și soluția la îndemâna autorităților locale de a stabili zone cu acces limitat pentru anumite categorii de mașini. Deja sunt orașe în România unde se practică acest lucru.
Este și soluția de alternativă creată pentru cetățeni prin piste de biciclete, mijloace de transport în comun bune, eficiente, moderne.

Autoritățile locale aplică în foarte multe zone diverse soluții de taxare. Majoritatea țărilor din Europa au taxe de mediu pentru mașini la înmatriculare, în funcție de norma de poluare. România nu are o asemenea taxă. Singurul for care poate decide acest lucru este Guvernul. Cu siguranță se va discuta și în coaliție”

SourceDigi24

ULTIMELE ARTICOLE

Alături de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...

Pericolul alegerilor prez...

Pericolul alegerilor prez...