Multe din amintirile supraviețuitorilor de război sunt înfiorătoare pentru noi, însă, cu ajutorul acestora, putem să ne imaginăm prin ce au trecut, să îi apreciem, poate, mai mult și să încercăm să nu repetăm greșelile istoriei.
Victor Niță, fost militar român, este unul dintre supraviețuitorii din războaiele lumii și a venit în platoul A7TV, la emisiunea “Spune-mi cum!”, prezentată de Antonia Fudulu, pentru a relata momentele de groază prin care a trecut în toți anii în care a fost înrolat în armată.
“Supraviețuitor încă din primii ani de viață”
“Țin minte că unul din frații mei a dat foc la casă, noi fiind în interior.
Instinctul de auto-conservare m-a îndemnat să mă bag sub o masă. Fratele meu a reușit să iasă, ulterior venind vecinii să mă salveze.
Am scăpat atunci, dar nu știam ce mă va aștepta în viață”, spune Victor Niță.
“Aveam 20 de ani când a venit Revoluția”
Revoluția Română din 1989 a fost o perioadă de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 22 decembrie 1989, făcând parte din șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume.
Victor Niță declară: ”Când s-a dat alarmă de război, eu eram înrolat în armată.
Nu eram familiarizați cu ce se petrecea, nu știam ce urmează să se întâmple.
Când s-a dat alarma și a trebuit să mă întorc la unitate, toți ceilalți erau plasați în dispozitive de luptă.”
“Am pierdut ființe dragi în război!”
“Prietenul meu cel mai bun a murit într-un atac terorist în Irak!
În astfel de situații, nu doar că te obișnuiești cu războiul, dar devii dependent de pericol.
Poți să mori de 3 ori pe zi, trăiești cu această teamă. Cred că psihicul se montează foarte bine, te concentrezi pe ceea ce urmează.
Abia după ce pleci din zona de pericol și ești în siguranță realizezi prin ce ai trecut și că ai pierdut oameni dragi”, sunt cuvintele supraviețuitorului.
Cu foarte multă durere, dar în același timp cu o putere deosebită, Victor povestește și despre momentele în care era chiar el să-și piardă viața.
Puteți vedea întreaga poveste a militarului accesând link-ul emisiunii
(45) DEPENDENT DE RĂZBOI – VICTOR NIȚĂ | SPUNE-MI CUM! CU ANTONIA FUFULU – YouTube.