Acasă Editoriale Actualitate SUA își doreș...

SUA își dorește slăbirea Federației Ruse

Șeful Pentagonului a oferit o reacție, după vizita sa de la Kiev, în urma conștientizării atrocităților de pe teritoriul Ucrainei. Acesta împreună cu secretarul de stat au comunicat presei că obiectivul Statelor Unite ale Americii este ca Rusia să slăbească, din punct de vedere economic și militar, pentru a nu mai putea să repete dezastrul din ultimele două luni.

 

Statele Unite vor „să vadă Rusia slăbită până la punctul în care să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut în Ucraina”, a spus secretarul american al apărării.

„Rusia a pierdut deja mult din capabilitatea ei militară. Vrem să nu mai aibă capacitatea să reconstruiască rapid aceste capabilități”, a mai arătat șeful Pentragonului.

De asemenea, Lloyd Austin a mai declarat că SUA cred că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Rusiei, cu „echipamentul și sprijinul necesare”.

„În termeni de capacitatea lor (a ucrainenilor – n.r.) de a câștiga: primul pas spre victorie este să crezi că poți învinge. Și ei cred că pot învinge.

Noi credem că pot învinge dacă au echipamentul corespunzător, sprijinul corespunzător și facem tot ce ne stă în putință și vom continua să facem tot ce ne stă în putință”, a mai spus Austin.

„Rusia a încercat să distrugă suveranitatea și independența Ucrainei. A eșuat.

A încercat să demonstreze puterea armatei sale, a economiei sale.

Desigur, vedem exact contrariul. Nu știm cum va continua război, dar știm că o Ucraină suverană și independentă va exista mult mai mult timp decât va rămâne Vladimir Putin la conducere” a spus Antony Blinken.

1 COMENTARIU

  1. De fapt, cei ce doresc slabirea Rusiei, sunt evreii care conduc S.U.A. Israelul este in mare pericol datorita faptului ca Iranul e pregatit sa fabrice arme atomice. Dupa distrugerea Rusiei, Israelul va avea curaj sa atace Iranul si sa ii distruga fabricile de armament. Problema lor este ca in sprijinul Iranului si al Rusiei, s-ar putea sa intervina si China, si atunci situatia se complica mult pentru ei.

Comments are closed.

ULTIMELE ARTICOLE