Deficitele neurologice cauzate de boala COVID-19, care au fost raportate pentru prima dată în primele luni ale anului 2020, continuă să intrige neurologii și profesioniștii din domeniul sănătății din întreaga lume. Potrivit a două noi studii publicate în revista Nature, afecțiunile neurologice se manifestă din ce în ce mai frecvent, iar specialiștii care studiază impactul virusului SARS-CoV-2 asupra creierului, maduvei spinarii, muschilor și nervilor se așteaptă să crească povara morbidității și mortalității la pacienți atunci când aceștia intră în fazele acute și cronice ale COVID-19.
Analizând datele din 55 de țări, cercetătorii au identificat 41 de manifestări neurologice care pot apărea în legătură cu COVID-19. Conform unei meta-analize, care s-a bazat pe testarea asocierii indicilor neurologici cu severitatea bolii și mortalitatea la pacienții infectați, s-a ajuns la concluzia că până la o treime dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 prezintă cel puțin o afecțiune neurologică.
S-au observat diferențe în prevalența diferitelor simptome neurologice la categoria de populație cu vârsta de 60 de ani sau mai mult și la tineri cu vârsta mai mică de 18 ani. Confuzia acută sau delirul, oboseala și mialgia (durere musculară care apare după eforturi fizice mari sau în diferite boli) au fost observate de cercetători ca fiind afecțiunile neurologice care domină categoria oamenilor în vârstă de peste 60 de ani.
La pacienții cu vârsta sub 18 ani infectați cu COVID-19, cele mai frecvente simptome neurologice au fost afectarea mirosului și/sau a gustului, precum și durerea de cap. Convulsiile au fost, de asemenea, observate la un anumit număr de persoane din această categorie.
În mod alarmant, mortalitatea la pacienții cu COVID-19 care au avut una sau mai multe manifestări neurologice a fost de 27% și a fost deosebit de ridicată la pacienții cu vârsta de 60 de ani sau mai mult. Totodată, cercetătorii au descoperit că 1,2% din persoanele care au sau au avut COVID-19 se află în riscul de a face un accident vascular cerebral (AVC), față de doar 0,2%, procentul la care sunt predispuși la un AVC pacienții bolnavi de gripă sezonieră.