Stadiile dezvoltării psiho sociale. Teoria lui Erik Erikson privitoare la dezvoltarea psiho socială a identificat opt stadii prin care orice individ trece de la naștere până la moarte. În fiecare stadiu individul are nevoi specifice, adresează întrebări noi și întâlnește persoane diferite care îi influențează comportamentul și stilul de învățare.
Stadiul 1 – Încredere vs. Neîncredere (0-2 ani)
În acest stadiu copilul „se întreabă” dacă se poate încrede în cei care îl înconjoară și dacă mediul în care se află este unul sigur. Copilul învață că dacă poate avea încredere în cineva în această perioadă, se poate încrede și în alte persoane în viitor. Dacă experimentează frica, copilul va dezvolta îndoiala și ne încrederea. Cheia dezvoltării optime a copilului în această perioadă este atitudinea mamei sale.
Stadiul 2 – Autonomie vs. Rușine și Îndoială (2-4 ani)
În această perioadă copilul se descoperă pe sine, își descoperă corpul. Întrebarea specifică acestui stadiu este: Sunt în regulă așa cum sunt? Dacă i se permite să se descopere pe sine și nu experimentează rușinea, copilul dezvoltă încrederea în sine. Dacă nu i se permite descoperirea de sine, copilul dezvoltă rușinea și îndoiala față de propria persoană. În această perioadă ambii părinți joacă un rol important în dezvoltarea copilului.
Stadiul 3 – Inițiativă vs. Vinovăție (4-5 ani)
În pre școlaritate copilul preia inițiativa, încearcă lucruri noi și învață principiile de bază ale funcționării lumii în care trăim. Întrebarea specifică acestei perioade: Este în regulă să fac ceea ce fac? Dacă este încurajat, copilul își poate continua activitățile pentru care are interes, devenind încrezător în propriile eforturi. Dacă i se spune că ceea ce face este prostesc, copilul poate dezvolta o rușine foarte inhibitoare. Întreaga familie joacă un rol important în dezvoltarea psihosocială a copilului în această perioadă.
Stadiul 4 – Productivitate vs. Inferioritate (5-12 ani)
În această perioadă copilul își descoperă propriile interese și înțelege că este diferit de ceilalți. Dorește să dovedească faptul că poate face lucrurile corect. Se întreabă dacă va reuși să se descurce în această lume. Când copilul primește recunoaștere din partea profesorilor și / sau a colegilor, este motivat și perseverent în atingerea obiectivelor. Dacă în această perioadă copilul este supus constant unei atitudini critice neconstructive, va începe să se simtă inferior și își va pierde motivația. Prietenii, vecinii, școala, influențează copilul cel mai mult în această perioadă.
Stadiul 5 – Identitate vs. Confuzie (13-19 ani)
Pe parcursul anilor adolescenței, copilul înțelege că manifestă roluri sociale diferite. Adolescentul descoperă că este prieten, elev, copil și cetățean deopotrivă și se întreabă: Cine sunt eu? Mulți dintre adolescenți pot experimenta o criză de identitate. Dacă în această perioadă i se permite libertatea de explorare, el își poate crea o identitate stabilă. Dacă însă adolescentul este obligat să se conformeze fără replică principiilor familiei, el va experimenta o confuzie de roluri și se va simți pierdut. Rolul cheie în această perioadă este jucat de prietenii și de modelele adolescenților.
Stadiul 6 – Intimitate vs. Izolare (20-40 ani)
Ca adulți tineri, indivizii încep să înțeleagă cine sunt cu adevărat și renunță la relațiile create anterior în favoarea unora care li se potrivește mai bine. Adultul tânăr se întreabă dacă poate să iubească. Dacă poate să facă un angajament pe termen lung (căsnicie, serviciu, prietenie) atunci este încrezător și fericit. Dacă nu se poate angaja într-o relație intimă, tânărul se simte izolat, însingurat. Prietenii și partenerii devin centrul influenței asupra dezvoltării individuale a tânărului.
Stadiul 7 – Utilitate vs. Stagnare (40-65 ani)
După vârsta de 40 de ani individul devine confortabil cu sine, își folosește înțelept timpul și devine preocupat de contribuția sa la binele societății. Întrebare specifică acestui stadiu este: Ce las generației de după mine? Ia în calcul că binele generației următoare depinde de el și se bucură să asigure continuitatea acestui bine. Dacă nu și-a rezolvat conflictele interioare, individul devine pesimist și stagnează în propria dezvoltare. Persoanele cu cea mai mare influență asupra individului în această perioadă sunt membrii familiei sale și colegii de muncă.
Stadiul 8 – Integritate vs. Disperare (65+)
Odată cu înaintarea în vârstă, ritmul vieții se încetinește și individul își cercetează trecutul. Întrebarea pe care și-o adresează în această perioadă este: Cum mi-am trăit viața? Dacă răspunsul este unul satisfăcător, individul experimentează simțăminte de mulțumire, de recunoștință. Dacă însă concluzionează că viața sa nu a fost tocmai bună, individul experimentează disperarea și devine morocănos și acru.
În concluzie, individul traversează cu succes sau cu mai puțin fiecare stadiu, ceea ce îi afectează calitatea vieții. Vestea bună este, conform lui Erikson, că aspectele ne soluţionate corespunzător dintr-un anumit stadiu pot fi rezolvate ulterior.
