
Creșterea numărului de zboruri spre și dinspre Europa ne indică faptul că românilor le plac călătoriile, care, în ultima săptămână s-au dublat, potrivit unei agenții online de turism.
Prețurile la bilete sunt mai mici cu până la 30 la sută față de 2019, iar oamenii par să lase în urmă teama. Italia este cea mai căutată, dar aici trebuie să-i luăm în calcul și de cei care se întorc la muncă în străinătate. De pe aeroportul internaţional Henri Coandă au plecat, duminică, spre diferite destinaţii din Europa, 23 de aeronave. Mulți români se întorc la muncă peste graniță. Sunt însă şi persoane care merg în vacanță. Biletele de avion sunt mai ieftine decât anul trecut. Nu lipsesc nici ofertele de tipul călătoriilor la 20 de euro, iar amatorii de vacanțe se înmulțesc. Cu toate acestea, dacă vă decideţi să plecaţi, luați în calcul câteva aspecte.- Mergeți măcar cu trei ore înainte zborului.
- Nu uitați de mască, din clipa în care pășiți pe aeroport.
- Păstrați distanța!
- La întoarcere, toată lumea, indiferent de unde vine, trebuie să completeze o declarație.