Soția lui Dumitru Viorel Focșa rupe tăcerea la A7tv!

Soția lui Dumitru Viorel Focșa, deputatul exclus din partid pentru violență domestrică, rupe tăcerea la A7tv! Dumitru Viorel Focșa este un deputat neafiliat. El a intrat în urmă cu 2 ani de zile în lumea politică de partea partidului AUR. Viața aglomerată, stresul, problemele profesionale, și-au pus amprenta asupra relației de familie. Cei doi soți au ajuns să se îndepărteze unul de celălalt și să traiască ca simpli colegi de apartament. Mai mult decât atât, neîncrederea, lipsa de comunicare și de timp petrecut împreună, au creat un zid între cei doi. Tot ceea făceau când interacționau era să se pedepsească reciproc.

Soția spune adevărul, în premieră, la A7tv!

”Eram amândoi sub o încărcătură emoțională extrem de mare, eu așa simțeam. Felul în care ajunsesem să mă comport, cu reproșuri, cu control, vedeam că agravează de fapt lucrurile, dar totuși, continuam. Căutând în telefon, nu am găsit nimic concret, dar imagiația mea era bogată. Ajunsesem obsedată de telefon, căutând ceva care sa ma facă să spun – am găsit, e dovada supremă și numai are rost să continuăm. Căutam o jusificare.” A declarat Claudia Focșa, soția abuzată, în emisiunea Experți în sentimente de la A7tv, despre relația ei cu soțul, de dinainte de nefericitul eveniment.

De la certuri la violență, e distanță de doar o palmă

În seară nefastă, se certau din nou, iar el nu și-a mai putut stăpâni furia și de față cu cei doi copii, a ridicat mâna și și-a lovit soția! Nu era prima dată când se întampla acest lucru, iar în momentul respectiv, în plin atac de panică, Claudia a luat o decizie radicală și a sunat la 112!

”După ce am plecat de la poliție, am vent acasă, am luat copiii, mi-am facut bagajul și am plecat la mama la Brăila.”

Există viață după abuz!

”În urma acestei perioade de liniște cu mama, cu copiii, departe de toate aceste certuri, reproșuri, de viața pe care o avusesem până atunci, mi-am revenit și atunci am început să privesc cu alți ochi. Iar el a fost genul de om care nu și-a abandonat familia. A insisat tot timpul pe construcție, pe împăcare, pe iertare, a căutat ajutor.”

Problemele cu furia necesită ajutor

Așa cum a recunoscut deputatul, în exclusivitate, întrebat fiind de realizatorul emisiunii, Adrian Stoica, incidentul ajuns în spațiul public nu a fost singular. Prima lovitură a avut loc încă din anul 2019. Acesta a răspuns direct și onest că are probleme cu gestionarea furiei și că au existat și alte situații în care a apelat la violența fizică față de alte persoane din jurul său, bărbați, însă, în acele ocazii, atunci când s-a simțit provocat.

”Am început să citesc și am stabilit cu soția să mergem la consiliere de cuplu, cât și eu personal să urmez un curs de anger-management (n.r.: gestionarea furiei)”

Claudia și Viorel, între politică, abuz și iubire

Astăzi, cei doi s-au împăcat și privesc cu încredere spre viitor, lucrând zi de zi la relația pe care o au. Cu lacrimi pe obraz, Dumitru Viorel Focșa, un om schimbat acum, a declarat:

”Am realizat ce am făcut, ce am pierdut, suferința pe care am cauzat-o. Mi-am dat seama că nu merită pentru nimic în lume. Politica e ca o arenă a leilor care te consumă ca pe o lămâie. Atunci când numai ești bun, te aruncă. Acum este un moment de cotitură, un moment în care am luat o decizie pentru familie.”

Producție unică, marca A7tv

Interviul acordat în exclusivitate pentru A7tv a fost transmis în cadrul unei emisiuni-maraton – Substanțial & Experți în sentimente pe care o puteți urmări pe link-ul de mai jos.

Articolul precedentDezvoltarea limbajului
Articolul următorDe ce este bună varza kale?

ULTIMELE ARTICOLE

Care este muzica care ne ...

Care este muzica care ne ...

De ce avem palpitații?

De ce avem palpitații? Pa...

Orașul de interes actual ...

Orașul de interes actual ...

Ce să nu faci înainte de ...

Ce să nu faci înainte de ...