Acasă Editoriale Sănătate Soluții pentr...

Soluții pentru cuplurile care nu pot avea copii

Soluții pentru cuplurile care nu pot avea copii. Pentru cuplurile care se confruntă cu infertilitatea, drumul până la obținerea unei sarcini poate fi greu de parcurs. Cu sprijin din partea celor dragi și cu ajutorul unor medici experimentați, supraspecializați în reproducere umană asistată medical, tot efortul depus va fi încununat cu succes. Cei doi parteneri își pot împlini visul de a-și ține bebelușul în brațe.

Noțiunea de infertilitate se referă la o categorie de boli care afectează sistemul reproducător. Are ca și consecință imposibilitatea de a obține cu succes o sarcină, indiferent de cauză, după 1 an de activitate sexuală regulată, neprotejată.

Tulburările de fertilitate pot apărea în orice moment al procesului de concepție. În dezvoltarea sau eliberarea ovulului/ spermatozoizilor. În fecundarea sau transportul ovulului fecundat de la trompele uterine către uter. La implantarea embrionului în mucoasa uterin (endometrul). De asemenea, acestea pot să apară chiar în momentul actului sexual sau să fie datorate unor condiții fizice existente postconcepție.

4 din 10 cupluri din România urbană nu reușesc să aibă un copil

10 lucruri despre infertilitatea în mediul urban în România în anul 2023 (concluziile unui studiu realizat la inițiativa Asociației de Reproducere Umană din România):
  • 1. 23% dintre sarcinile actuale sunt obținute cu ajutorul tratamentelor de specialitate, comparativ cu o medie de 18% în ultimii 5 ani.
  • 2. 17% din populația fertilă studiată s-a aflat sau se află într-o situație de infertilitate.
  • 3. 4 din 10 cupluri care își doresc copii cât mai curând nu au reușit să obțină o sarcină până în prezent, deși încearcă de 1-5 ani. Unul din 10 cupluri încearcă de peste 5 ani.
  • 4. Numărul celor care se adresează unui specialist în infertilitate (46%) este în creștere, dar este încă mic, comparativ cu cei care ajung la ginecolog.
  • 5. 63% dintre cuplurile cu probleme de infertilitate au obținut o sarcină în maximum 2 ani în urma tratamentelor. O treime dintre cupluri au obținut o sarcină în mai puțin de un an.
  • 6. Aproximativ 102.000 de tratamente de fertilitate reușite în ultimii 5 ani.
  • 7. Principalele motivații pentru primul copil: mi-am găsit perechea potrivită (26%), nu am reușit mai repede, deși am încercat (20%), am așteptat să ne căsătorim (20%), până atunci m-am ocupat de carieră (17%), am așteptat să avem casa noastră (16%).
  • 8. Principalele motivații pentru a avea încă un copil: nu am reușit mai repede, deși am încercat (32%), am așteptat să avem un spațiu locativ mai mare (25%), am amânat din cauza COVID-19 (6%).
  • 9. Programul FIV: 49% dintre cupluri au auzit de Programul FIV 2022-2023, 44% iau în calcul programul FIV ca sursă de finanțare, iar 58% consideră programul ca fiind util și foarte util.
  • 10. În anul 2021 s-au născut în România cei mai puțini copii din 1930 încoace ( 196.858 de copii născuți vii), iar sporul negativ al populației s-a dublat în ultimii 3 ani (2020-2022).

Ce se poate face în această situație?

Un plan de tratament pentru fertilitate, care implică atât bărbatul, cât și femeia, poate include modificări ale stilului de viață și ale factorilor de mediu. Pot fi utilizate terapii medicamentoase, terapie hormonală, intervenție chirurgicală și tehnici de reproducere asistată (ART), în funcție de cauză. Un astfel de tratament este efectuat în clinici specializate.

Fertilizarea in vitro poate fi o metodă potrivită pentru aceste cupluri. Este important de știut că există mai multe proceduri FIV, de aceea tratamentul recomandat trebuie să fie personalizat, adaptat nevoilor și stării de sănătate a celor doi parteneri. Pentru a stabili care este cea mai potrivită soluție pentru obținerea unei sarcini, medicul specialist în reproducere umană asistată va recomanda o serie de analize și investigații imagistice specifice, atât pentru pacientă, cât și pentru partener.

În perioada 6 – 11 noiembrie este marcată Săptămâna Europeană a Fertilității. O bună ocazie pentru a înțelege mai bine ce înseamnă problemele de fertilitate. Dar și ce soluții concrete există pentru a transforma în realitate un vis care este numai aparent imposibil.

ULTIMELE ARTICOLE

Descoperă călătoria creșt...

Într-o lume plină de agit...

Cancerul pulmonar –...

Cancerul pulmonar rămâne ...

„Credință neclintită” – O...

Pregătește-te pentru o ex...