Implicarea părinților partenerilor în relația de familie poate adăuga un strat suplimentar de complexitate și tensiune. Deși fiecare are posibilitatea să facă o alegere pentru o relație bună, de cele mai multe ori se ajunge la conflicte iremediabile. Și din păcate de prea multe ori la divorț, unde totul ajunge un adevărat război.
Soacrele și socrii pot fi implicați în diverse moduri. De la sprijin emoțional și financiar pentru copiii lor, până la intervenții directe și pozitive în negocieri, atunci când e vorba de divorț. Aceste intervenții pot fi bine intenționate. Însă, de multe ori pot și complica procesul. Se pot oferi sfaturi juridice, potențial nesolicitate. Sau se poate încerca să se influențeze deciziile legate de custodia copiilor și partajul bunurilor.
Pentru a gestiona eficient implicarea soacrelor și socrilor, este esențial ca partenerii să stabilească limite clare și să comunice deschis. Medierea sau consilierea de familie pot fi instrumente utile pentru a aborda aceste probleme. Asigurând astfel că toate părțile implicate se simt ascultate și respectate.
În emisiunea ”Oameni și păreri” cu Laura Manciu, aceasta a discutat cu Avocat Nicoleta Gherman despre efectele nefaste pe care le are implicarea socrilor în viața de familie a copiilor lor și a viitorului nepoților lor.
”Depunând mărturie împotriva nurori sau ginerului, spune exact ce are dumneaei pe suflet. Nu de multe ori problemele lor, în calitate de cuplu. Asta e și greșeala părințiilor, că în loc să vină să-i împece, intervin să-i separe. Și în ultima perioadă am văzut mamele, în general mamele băieților, în momentul în care vin la divorț depun mărturie, ies din sala de judecată și spun: „Ce bine doamna avocat! Am scăpat de ea!” De ce este o bucurie? În condițiile în care un act de divorț ar trebui să fie un act de supărare, de tristețe, pentru că rămân copiii. De multe ori le spun: Dar familia, copiii, ce fac? „Îi cresc eu, doamna avocat!” Asta este conduita unor mame în condițiile în care sunt din punctul meu de vedere, lipsite de educație, educația familiei.”
Puteți urmări întreaga emisiune pe link-ul de mai jos: