Acasă Editoriale Actualitate Slovacia și C...

Slovacia și Cehia se pregătesc pentru revenirea la starea de urgență

În această săptămână, Slovacia şi Republica Cehă vor declara fiecare starea de urgență pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, au anunţat, luni, premierii celor două ţări, în condițiile în care se înregistrează o creștere puternică a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2, relatează AFP, preluată de Agerpres.

 

„Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat şeful guvernului slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză.

Măsura ar urma să fie adoptată de guvern miercuri şi ar fi a doua de acest gen de la începutul pandemiei.

La rândul său, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat o reuniune extraordinară a guvernului său, tot pentru miercuri, pentru a aproba starea de urgenţă.

Care sunt restricții ce vor intra în vigoare

În Slovacia, toate evenimentele sportive, culturale şi serviciile religioase vor fi interzise cu începere de la 1 octombrie.

Căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate numai dacă toţi participanţii fac dovada testului negativ la coronavirus.

Restaurantele, barurile şi cafenelele vor închide la ora 22:00, iar persoanele care nu locuiesc împreună şi doresc să se apropie la mai puţin de 2 metri, în exterior, vor fi obligate să poarte mască.

Portul măştii este deja obligatoriu în Slovacia în locurile publice, în interior.

Această ţară cu 5,4 milioane de locuitori a înregistrat 9.343 de infecţii cu coronavirusul de la începutul pandemiei, iar 44 de pacienţi au decedat.

Vineri, numărul contaminărilor zilnice a ajuns la un record: 552.

Republica Cehă, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat în total 65.313 cazuri confirmate de contaminare, dintre care 615 morţi.

Israelul este prima țară din lume care a reintrat în această lună în carantină totală, dar tot mai multe restricții au fost impuse în mai multe țări din Europa, care se confruntă cu un nou val semnificativ de infectări.

SourceAgerpres

ULTIMELE ARTICOLE

Povestea cutremurătoare a...

La doar 14 ani, Mihai fum...

„Suntem o echipă în fața ...

După 18 ani de căsnicie, ...

Cum poți aduce schimbarea...

Cum poți aduce schimbarea...

Frica de moarte și impact...

Frica de moarte și impact...