Colegiul Medicilor din București, despre cazul spitalului „Foișor”: „reprezintă un caz extrem de regretabil”
„Situația pacienţilor evacuați în noapte de la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor” reprezintă un caz extrem de regretabil. Nu discutăm acum decizia luată în cazul Spitalului Foişor în această perioadă de criză, ci modul de implementare”, a fost reacția Colegiul Medicilor din București.
Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, prof. dr. Cătălina Poiană, a declarat că ceea ce s-a întâmplat este anormal și că reprezintă o pată pe sistemul de sănătate şi sporește neîncrederea românilor în sistemul spitalicesc şi în sistemul sanitar în general, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Medicilor din București, relatează Agerpres.
„Înțeleg şi știu că situația este extrem de dificilă cu numărul de pacienți infectaţi cu SARSCoV-2 în Bucureşti, dar dacă soluția analizată a fost cea de evacuare a Spitalului Foişor, evacuarea trebuia mult mai bine gestionată şi coordonată de toți cei implicați în această procedură (…) Pacienții, indiferent de afecțiunea de care suferă, au nevoie de acces echitabil la serviciile medicale necesare, iar drepturile pacienţilor trebuie respectate”, a adăugat Cătălina Poiană.
Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti a adresat un apel către politicieni, în care le-a sugerat să lase declarațiile politice şi să nu folosească un astfel de episod dramatic şi dificil în mod populist, ci să se implice fiecare în dezvoltarea de soluții concrete care să ajute real sistemul medical românesc.
Vineri, 9 aprilie, în jurul orei 12:00, a fost dat ordinul ca Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”, din București, să fie transformat în totalitate în spital COVID. Managerul nu a semnat însă documentele, deoarece nu a fost de acord cu acest lucru, potrivit Digi24.
Decizia transformării unității în spital COVID a fost luată deoarece în București e nevoie de mai multe paturi COVID, inclusiv la terapie intensivă, din cauza numărului mare de pacienți infectați.
Evacuarea spitalului a început însă seara târziu. Unii pacienți au fost transferați la alte spitale din țară, dar alții au fost externați chiar dacă fuseseră operați recent.