Poate că copilul tău vine acasă trist sau supărat și nu îți vorbește. Sau, din contră, poate ai un adolescent cu dese răbufniri de furie. Ca părinte, îți dorești să-ți ajuți copilul să-și depășească problemele, iar psihologul Otilia Mantelers, expert în parenting, îți oferă câteva sugestii pentru… alfabetizarea emoțională a copiilor!

Băieții și fetele au aceleași nevoi emoționale

Pentru început, emoțiile nici nu au cum să fie gestionate eficient dacă nu sunt identificate și acceptate, ci sunt negate. O presiune mare este pusă, în mod nejustificat, mai ales pe băieți, afirmă psihologul: „Băieții și fetele au aceleași nevoi emoționale și aceleași emoții de bază: tristețe, frică, bucurie, frică, dezgust, surpriză. Dar societatea le cere băieților să nu fie triști, să fie «puternici», pentru că plânsul, tristețea, blândețea, nu sunt percepute ca masculine (deși nu este adevărat). Ei sunt învățați să-și reprime plânsul și tristețea, înlocuindu-le cu furia, care e considerată acceptabilă la băieți. Această cutumă a societății transpare chiar și în reclame, unde vedem bărbați care fie beau bere, fumează, sau sunt foarte duri. Nu promovăm bărbați sensibili. La fete este exact invers: ele pot să plângă, dar să nu fie furioase.”

Sistemul limbic

Suntem programați de societate și de familie cum să ne afișăm emoțiile. Doar dacă aducem din inconștient în conștient aceste tipare putem să câștigăm control asupra vieții noastre: „Acest rău este făcut inconștient de părinți, care sunt influențați de familia de proveniență. Astfel, dacă mie mi s-a reprimat plânsul, mi se înregistrează această experiență în creierul meu emoțional, care e sistemul limbic, iar când băiețelul începe să plângă, se activează acea «casetă» și încep să acționez automat. Jung spune că tot ce rămâne inconștient începe să ne ghideze viața, și noi numim acest lucru destin. Dar când aduc în conștient ce mi s-a întâmplat, devin stăpân asupra vieții mele. Dacă mie mi s-a reprimat plânsul, să învăț din experiența mea să nu îi mai reprim și eu plânsul copilului meu!”

Alfabetizarea emoțională

Concret: cum ne ajutăm copiii?

1. Acceptare

Exprimarea emoțiilor, nu doar a celor pozitive (ca bucuria) trebuie permisă în familie. Dacă copilul tău s-a reprimat foarte mult în copilărie, în adolescență va avea răbufniri de furie – dar este perfect normal. Nu trebuie să îți fie frică, acceptă-ți copilul! Apoi analizează-te: ce emoții îți trezește? Poate că frică pentru că crezi că începe să facă scandal, sau frică pentru că te gândești că nu ești un părinte destul de bun. Acceptă-te și pe tine!

2. Răbdare

Poate, din contră, copilul nu va răbufni, ci va ține în el. Îl întrebi, neagă, dar tu tot observi. În cazul acesta, nu cicăli! Până la urmă, se va deschide singur, dacă îi oferi un climat de încredere.

3. Disponibilitate

Alege să rămâi în relație. Nu te refugia, vorbind la telefon cu prieteni, de pildă, ci fii amabil și așteaptă, cu blândețe, momentul în care copilul își varsă sufletul. Oferă-i spațiu, dacă are nevoie.

4. Numește emoția!

Identificarea emoției este un pas bun în alfabetizarea emoțională. Atunci când copilul recunoște că e trist nu mai aruncă vina la alții. Dar uneori tot va da vina pe părinți… Permite-i copilului timpul necesar ca să-și cunoască emoțiile.

5. Schimbă-te pe tine!

În final, nu poți schimba copilul, te poți schimba doar pe tine. Dacă ai managementul emoțiilor, copilul se va uita la cum gestionezi tu emoțiile neplăcute și te va urma, fără să vrea. Descoperă secretele alfabetizării emoționale a copiilor mai jos, urmărind integral interviul cu Otilia Mantelers, de la minutul 12:15! Pentru mai multe rubrici de parenting, realizate de Narcisa Ispas, poți urmări zilnic emisiunea „Matin A7”.