Acasă Editoriale Familie Sfaturi pentr...

Sfaturi pentru a-ți organiza rapid ținutele de birou

Să te trezești de dimineață poate fi destul de complicat în unele zile. Să fii nevoită să stabilești în detaliu o ținută pentru birou, cu atât mai mult. Dacă faci parte din categoria femeilor cărora le este extrem de greu să se decidă în privința acestor outfituri, atunci articolul este pentru tine. Iar atunci când lași totul pe ultima sută de metri, lucrurile devin și mai complicate. În plus, suntem convinși că îți dorești să arăți ireproșabil, iar acest lucru necesită timp și atenție la detalii.

 

De multe ori, realizarea ținutei pentru birou nu este deloc o plăcere, cu atât mai mult dacă ești pe fugă și în întârziere. Cu siguranță puțină organizare te va scoate din impas. Iată care sunt sfaturile noastre:

 

  1. Organizează-ți cu atenție garderoba 

O garderobă bine organizată poate fi cu adevărat salvatoare în unele momente. Sfatul nostru este să aranjezi hainele pe categorii, în funcție de contextul în care obișnuiești să le porți: haine pentru birou, haine de zi cu zi, haine pentru petreceri etc. Îți va fi mult mai ușor să cauți doar într-o categorie atunci când ești contra timp. De asemenea, un dulap bine organizat înseamnă și renunțarea la hainele vechi. Știm, este greu să te desparți de ele și ideea că „poate vreodată vei avea nevoie de ele” de multe ori nu se concretizează. Acestea nu fac decât să-ți îngreuneze căutarea pieselor pe care le vrei de fapt.

 

De obicei, hainele de birou își găsesc cel mai repede locul pe umerașe, cu atât mai mult dacă vorbim de cămăși office, sacouri, pantaloni, fuste, rochii sau bluze casual. Aranjarea este mult mai ușoară și vor apărea mult mai repede în raza ta vizuală atunci când deschizi ușile șifonierului.

 

  1. Realizează o listă cu ținute pentru o săptămână în funcție de starea meteo 

O listă cu ținuta pe care o vei purta în fiecare zi, timp de o săptămână te va scuti de multe ore petrecute dimineața în fața șifonierului. În era tehnologiei, în care poți verifica vremea atât de simplu, pentru o perioadă îndelungată, acest lucru este extrem de ușor de realizat. Desigur, poți roti ținutele între ele, dacă starea ta de spirit cere altceva sau activitățile la birou din ziua respectivă necesită anumite piese vestimentare.

 

  1. Pregătește hainele de seara 

Dacă totuși ai un job imprevizibil, cu multe schimbări de activități și nu este avantajos să-ți stabilești ținutele pentru o săptămână, te poți ocupa de acestea cu o seară înainte. Alege piesele pe care urmează să le porți a doua zi, calcă-le și aranjează-le pe umeraș. Dimineața te vor aștepta nerăbdătoare pentru o nouă zi plină de provocări. În plus, să te trezești relaxată, fără grija ținutei, îți va oferi doza necesară de optimism și energie.

 

  1. Organizează-ți accesoriile 

Nu trebuie să uiți nici de accesorii deoarece au rolul lor în orice ținută completă. Le poți grupa și pe acestea pe categorii și astfel vei găsi mai repede colierul, brățara sau cerceii care sunt destinați ținutelor pentru birou. Poți face o selecție și în colecția ta de genți și să le pui deoparte pe cele care se potrivesc vestimentației office. Cu geanta și accesoriile potrivite vei pleca încrezătoare la job, de fiecare dată.

Aplică sfaturile de mai sus și vei uita de diminețile agitate și de panica specifică momentelor în care nu știi cu ce să te îmbraci. Începe ziua cu un vibe pozitiv și o ținută perfectă!

ULTIMELE ARTICOLE

„Nedoriții” – O poveste d...

Pe 18 februarie 2025, de ...

Rolul familiei în Biblie:...

Rolul familiei în Biblie:...

Trump și negocierile pent...

În februarie 2025, Donald...