Selfie-ul ucide!

0
5762

Selfie-ul ucide! Auzim din ce în ce mai des că cineva a murit în timp ce își făcea o poză. În românește, asta e mai greu de înțeles. Nu-i așa că e mult mai limpede de înțeles despre ce e vorba dacă în loc de cineva a murit în timp ce își făcea o poză, aș spune cineva murind făcând un selfie?

Un nou cuvânt: selfie

Iată un alt cuvânt care pare că și-a câștigat deja un loc în limba română, alături de job, marketing, fast-food și altele. Da! Din ce în ce mai mulți adolescenți, și nu doar adolescenți, mor făcând un selfie. O posibilă explicație pentru acest fenomen este combinația explozivă de teribilism (specifică adolescenților) și narcisism (specifică umanității în general).

Fenomenul selfie a fost clasificat ca boală a secolului al XXI-lea, numită selfitis. Acesta este o dorință obsesiv-compulsivă de a face fotografii despre sine și de a le posta pe social media ca o modalitate de a compensa lipsa de stima de sine și de a umple un gol în intimitate.

Mă gândeam că titlul potrivit pentru acest articol este: Selfie-ul ucide! Apoi mi-am dat seama că în cazul morților provocate de acesta avem de-a face cu suicid, nu crimă. Și totuși, ucide! Dar ce ucide, mai precis, un selfie? Dacă în cazul morților produse în contextul realizării unui selfie, nu se poate spune că acesta este cel care a ucis. Există totuși o dimensiune a umanității unde selfie-ul ucide, și nu doar ucide din când în când, ci produce un masacru în masă, în fiecare zi!

Van Gogh nu a fost străin de fenomen

Mai întâi, o mică clarificare. Selfie-ul nu a luat naștere odată cu telefonul mobil. El a existat de când există aparate de fotografiat pe lume. Ba chiar se poate spune că și Van Gogh a făcut nu unul, ci… mai multe.

Totuși, deși au fost mereu oameni care s-au fotografiat sau s-au pictat singuri, niciodată nu a existat ceva asemănător acestui fenomen în sens modern. Și o să vedem imediat despre ce masacru e vorba.

În general, ne simțim bine atunci când suntem apreciați pentru ce facem sau pentru cum arătăm. Este cel mai omenesc lucru să vrei să fii plăcut. În mod tradițional, aprecierile vin din afară, sub formă de complimente sau priviri mai mult sau mai puțin directe.

Un neobișnuit ocol al pământului

De când fiecare telefon mobil e dotat cu o cameră foto, s-a întâmplat ceva dramatic:

  • am început să ne imaginăm că ne putem lipsi de aprecierile celor din jur
  • că putem să fim propriul observator, numai dacă ne-am pricepe să ținem buzele într-un anume fel, și toate problemele noastre s-au rezolvat!

Cine are nevoie de altcineva pentru a fi observat? Iată, mă pot observa și singur la fel de bine. Ba poate chiar mai bine! Numai că nu e chiar așa. De fapt, caracterul vulgar al selfie-ului (chiar și fără decolteu exagerat și fără buze țuguiate) stă tocmai în îngâmfarea cu care noi devenim proprii observatori și adulatori.

În realitate, însă, nu ne oprim aici, nu ne mulțumim să păstrăm pentru noi auto-imaginea, ci am vrea neapărat, dacă s-ar putea, ca selfie-ul nostru să facă ocolul pământului (ceea ce se și întâmplă uneori).

Revenind la crima comisă de acest fenomen, aceasta este tocmai uciderea din fașă a posibilității de a fi observați de cei din jur, a modului natural în care imaginea noastră stârnea (sau nu) o reacție din partea celor din jur fără să țipe priviți la mine, priviți la mine!, ci prin simpla ei prezență.

Masacrarea unui punct de vedere

Masacrul despre care vorbeam este masacrarea unui punct de vedere în care frumusețea unei persoane se lasă surprinsă cu o oarecare modestie și uitare de sine, de către altă persoană. Chiar și falsă, modestia respirată de subiect într-o fotografie făcută de altcineva e infinit mai frumoasă decât absorbirea totală de sine presupusă de un selfie.

Masacru nu este un cuvânt prea tare pentru ce se întâmplă, pentru că în acest fenomen suntem martorii dispariției încă unui firicel din umanitatea noastră. Umanitatea este, în mod esențial, relație. În selfie relația este doar cu sine, de unde și caracterul ei respingător. Desigur, nu toate selfie-urile sunt la fel de rele, și desigur că toți ne mai facem câte un selfie din când în când.

Problema nu e un selfie din când în când, ci tendința de a ne mulțumi din ce în ce mai mult cu selfie-uri, de a simți din ce în ce mai puțin nevoia ca altcineva să ne imortalizeze. Selfie-ul nu e decât o altă expresie a individualismului radical specific lumii noastre. Umanitatea nu e individul, ci individul în relație cu alți indivizi. Iată ce miză mare, într-un selfie mic!

Articol realizat de Cătălin Ionete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here