Acasă Editoriale Educație Se poate învă...

Se poate învăța gramatica și altfel?

Se poate învăța gramatica și altfel? De obicei gramatica nu este primită prea bine de școlari. Sunt multe reguli care dau mari bătăi de cap elevilor. Dar oare, dacă ar fi predată altfel, într-un mod mai concret, nu ar fi primită mai bine de către copii? Dacă parțile de vorbire, de exemplu, ar avea simboluri și culori specifice, învățarea nu ar fi mai eficientă?

Simboluri și culori

Prin studiul gramaticii elevii citesc și scriu mai bine. Dr. Maria Montessori a observat că elevii răspund foarte bine la forme și culori, astfel că, a decis să folosească un sistem de figuri colorate pentru a reprezenta fiecare parte de vorbire. Fiecare formă și culoare are o semnificatie:

  1. Substantivul este reprezentat de un triunghi negru. Triunghiul vine de la piramidă, una dintre primele structuri umane, iar negru de la cărbune, se crede că este primul mineral descoperit de oameni.
  2. Adjectivul (un triunghi mic albastru închis), Articolul (un triunghi mic albastru deschis) si Pronumele (triunghi violet) fac parte din Familia Substantivului.
  3. Verbul este un cerc, ce reprezintă forma soarelui care dă viață. Culoarea roșie, de asemenea, simbolizează viața (sângele). Verbul dă viață unei propoziții. Adverbul este un cerc mai mic (portocaliu) ce orbiteaza în jurul verbului ca o planetă; depinde de existența verbului.
  4. Conjuncția este o linie mică roz ce reprezintă o verigă într-un lanț.
  5. Prepoziția este o semilună verde ce simbolizează un pod.
  6. Interjecția este un triunghi auriu cu un cerc în vârf. Sunt combinate simbolurile substantivului și verbului. În propoziție, interjecția are în același timp și funcția unui substantiv cât și a unui verb.

Atunci când elevii lucrează la cutiile gramaticale, formele și culorile îi ajută să-și reamintească părțile de vorbire, cât și relațiile care există între cuvinte. Profesorii Montessori observă bucuria școlarilor atunci când învață relațiile dintre forme, culori și cuvinte. Cum ar fi dacă și profesorii din sistemul tradițional ar adopta aceste simboluri la orele de Limba Română?

ULTIMELE ARTICOLE

Alaturi de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...

Pericolul alegerilor prez...

Pericolul alegerilor prez...