8.5 C
București
luni, 3 octombrie 2022
Acasă Editoriale Actualitate Se mai redeschid creșele și grădinițele? Ce a răspuns premierul?

Se mai redeschid creșele și grădinițele? Ce a răspuns premierul?

Ludovic Orban a declarat, joi, la Iași, că nu poate oferi un răspuns cu privire la posibilitatea redeschiderii creșelor și a grădinițelor. Premierul a menționat că știe că există probleme mai ales în familiile monoparentale, iar mulți părinți riscă să rămână fără locuri de muncă.

 

„Toată lumea aşteaptă răspunsuri, nu vă putem da încă aceste răspunsuri.

Ştiu că este o problemă legată de copii, de exemplu în familiile monoparentale, chiar dacă beneficiază de Legea 19, plata indemnizaţiei de 75%, sunt foarte multe mame şi taţi care pot să rişte să-şi piardă locul de muncă pentru că stau acasă, iar angajatorul le cere să vină la serviciu şi atunci trebuie găsită o modalitate de a putea să aibă grijă de copii, suplimentar faţă de alocarea pe care am stabilit-o prin Legea 19, completată de ordonanţa noastră”, a declarat premierul Orban.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a referit, miercuri, la posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de genul creşă, after-school, sau alte activităţi de educaţie pentru copii, să fie permise pe perioada vacanţei de vară, cu un număr mai mic de copii decât în mod normal.

Ministrul Muncii a subliniat, totuși, că în prezent nu a fost luată nicio decizie în acest sens pentru situaţia părinţilor cu copii, însă cea mai probabilă decizie va fi prelungirea până pe 12 iunie a măsurii de acordare a 75% din salariu părintelui care stă acasă cu copilul pe perioada închiderii unităţilor de învăţământ.

„Cu privire la familiile care nu au cu cine să-şi lase copiii în perioada următoare, ne punem problema prelungirii cadrului legal prin care să continuăm acordarea de sprijin în baza legii care acoperă 75% din salariu pentru părintele care optează să stea acasă pentru a-şi îngriji copilul pe perioada suspendării activităţii la şcoală.

Conform reglementărilor legate de decretul preşedintelui, această prevedere se opreşte.

Am avut o discuţie astăzi, urmând să luăm o decizie, probabil că o vom prelungi până pe 12 iunie, până când s-ar fi intrat şi se intră şi acum în vacanţă”, a declarat Violeta Alexandru, în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.






ULTIMELE ARTICOLE

Distracția face o relație de căsătorie mai interesantă?

Distracția face o relație de căsătorie mai interesantă? Foarte multe cupluri de diferite vârste pierd pe parcursul anilor acea flacără a așa numitei distracții,...

Bolnavii de Alzheimer vor avea parte de un nou tratament

Bolnavii de Alzheimer vor avea parte de un nou tratament conform FDA. Boala Alzheimer este o patologie neurodegenerativă progresivă. Aceasta afectează gândirea coerentă, memoria și...

Mit sau adevăr – bebelușii poftesc?

Societatea din ziua de astăzi perpetuează ideea că bebelușii poftesc diverse alimente, mai ales în dreptul sugarilor. Este oare acest lucru un mit sau...

Ce ai de făcut dacă îți expiră permisul auto?

Permisul auto a devenit poate cel mai indispensabil document, după cartea de identitate, pentru foarte mulți oameni. Mașina s-a transformat de-a lungul timpului din...