Scopul întrebărilor. Care sunt scopurile pe care oamenii le urmăresc atunci când adresează întrebări? Putem identifica mai multe dintre acestea.
-
Ei doresc ca prin intermediul lor să creeze o deschidere spre umanism;
-
Întrebările lor de multe ori aveau rolul de argumente finale sau pregăteu calea spre argumentul final;
-
Prin întrebări oamenii erau coștientizați de starea sau poziția lor;
-
În mințile ascultătorior erau introduse gânduri profunde care conduceau la meditare. Enumerarea poate continua.
Există mai multe variante ale acestei enumerări. Numărul scopurilor identificate crește sau scade în funcție de căt de amănunțit este studiul sau cât de “în ansamblu” este viziunea. Doresc în capitolul de față să creez o imagine fără prea multe detalii dar cuprinzătoare. Să creionez o direcție unică ale acestor întrebări. De aceea, toate aceste scopuri mărunte urmărim să le înmănunchem într-un singur țel major. Reformulând întrebarea de la începutul capitolului vom spune: Care este scopul principal urmărit de Isus atunci când El adresa o Întrebare?
Întrebările cer un răspuns
„Întrebările cer cu înfrigurare un răspuns” afirmă Ioan Alexandru Tătar. Tot el, dar și alți autori concluzionează că întrebările stau la fundamentul cunoașterii. Fără întrebări și fără curiozitatea pe care acestea o generează: copiii nu ar fi capabili să cunoască lumea din jurul lor, oamenii de știință nu ar face descoperiri și nici nu ar mai inventa nimic, până și omul de rând ar fi redus la statutul de primată. În opoziție, atunci când o persoană reușește să-și răspundă la o întrebare, acel răspuns devine o informație bine întipărită în memorie.
Întrebările verifică cunoștințele
Întrebările pot de asemenea verifica cunoștințele (ca în cazul testelor și examenelor școlare) iar prin repetiție au același efect – de a întipări informația în minte. Copiii și studenții stimulați să pună multe întrebări, devin persoane inteligente, inovative, cu o bună capacitate mentală. Sub același principiu, întrebările interpesonale, cu caracter amical sau intim dezvoltă inteligența emoțională, ajută la cunoașterea celuilalt, sau pot dezvolta o cunoaștere mai bună a psihologiei umane. Acestea se nasc dintr-un vid de cunoștințe, sau pot scoate la suprafață cunoștințe acumulate anterior. Spre exemplu: știința sapă misterele lumii în timp ce interogațiile retorice fac apel la informațiile deja cunoscute ale publicului. Conform acestei premize bine argumentate, orice fel de întrebare are de aface cu intelectul și memoria.
Cartea Matei din Biblie și întrebările
Cu toate acestea, în dicursul lui Isus prezentat în cartea lui Matei observăm o nuanță cu totul diferită. Întrebări cum ar fi: „Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre?” (Matei 9:4), sau „…Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va recăpăta iarăși puterea de a săra?” (Matei 5:13) demontează argumentația de mai sus. Aceste întrebări și încă multe altele nu pot avea un răspuns exact. Deci ele nu oferă în primul rând o dezvoltare intelectuală.
Putem identifica însă și interogații care acceseasă un fundal de cunoștințe: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie clătinată de vânt?” (Matei 11:7), sau „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” (Matei 22:20). Însă acestea solicită cunoștințe arhicunoscute și general acceptate, deci nu conturează un profil al dezvoltării intelectuale. Mai degrabă ele sunt folosite urmărind un scop mai profund și mai spiritual. Întrebările care implică într-o mai mare măsură intelectul și cunoașterea sunt în minoritate. Merită menționată întrebarea cea mai pregnantă în acest fel: „Dar voi, le-a zis El, cine ziceți că sunt?” (Matei 16:15) și singura din care se află cu siguranță în vârful Taxonomiei lui Bloom (creația).
Care este scopul întrebărilor lui Isus?
Atunci, dacă scopul principal al întrebărilor lui Isus nu este dezvoltarea cunoștințelor, care este acesta? Evanghelistul Dwight L. Moody afirma: „Biblia nu ne-a fost dată pentru sporirea cunoștințelor ci întru schimbarea vieților noastre”. Cu siguranță că întrebările sunt în strânsă legătură cu intelectul și cunoștințele noastre. Mai mult, ele sunt interdependente. Cunoașterea vine în urma întrebărilor la care s-au oferit răspunsuri, iar întrebările erup în urma cunoștințelor.
Totuși observăm cum Isus folosește acest mecanism al dezvoltării minții pentru a genera schimbare în viața spirituală a ascultătorilor Săi. Acesta vom considera că este scopul major al întrebărilor lui Isus. Și până la urmă la ce bun ar fi ca un copil să acumuleze cunoștințe dacă acestea nu l-ar ajuta să se integreze în societate? Ce folos ar avea desoperirile și invențile dacă acestea nu ne-ar schimba viața grea în una mai ușoară? Și cu ce ar ajuta teologia dacă aceasta nu transformă individul într-un practicant al credinței? Puțini sunt oamenii de știință care trec dincolo de cunoștințe și văd în întrebări unul dintre motoarele metanoiei.
În ideea de schimbare includ aici toți parametri umani: Schimbare a ideilor, a crezurilor, a faptelor și a caracterului în întregime. Pentru a argumenta acest lucru vom verifica succint două dintre exemplele menționate mai sus.
1. Matei 9:4: „Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre?”
Această întrebare este adresată în contextul vindecării unui slăbănog. Este aceași minune a vindecării slăbănogului coborât prin acoperișul unei case, prezentată de Marcu în Evanghelia sa (capitolul 2:1-12), și de evanghelistul Luca (Capitolul 5:17-26). Întrebarea apare sub trei forme diferite: “Pentru ce aveți gânduri rele…/ Pentru ce aveți astfel de gânduri…/ Pentru ce cârtiți…în inimile voastre?”. Toate cele trei forme poartă de fapt același mesaj. Întrebarea De ce?/ Pentru ce? sapă adânc în conștiința ființei umane pentru a identifica motivația din spatele gândurilor sau ale acțiunilor persoanei în cauză (vom dezbate această afirmație mai mult într-un capitol ulterior).
Hristos căuta să ajungă la inima fariseilor și a saducheilor pentru ai întoarce către adevăratul Dumnezeu. În consecință, răspunsul acestei întrebări se identifica în împietrirea inimilor fariseilor, în ura lor și în neacceptarea lui Isus ca Mântuitor. Prin această întrebare Hristos urmărea conștientizarea acestei stări, dar mai mult decât atât, El dorea și o schimbare a gândurilor despre care menționase, o schimbare a atitudinii lor față de El. Minunea în sine avea un dublu scop: 1. Însănătoșirea slăbănogului; și: 2. Oferirea fariseilor a unui argument în favoarea Dumnezeirii lui Isus. Cu alte cuvinte, Hristos dorea să schimbe atât viața omului suferind de păcate și boală, dar și viețile celor care nutreau ură față de El.
2. Matei 16:15: „Dar voi, le-a zis El, cine ziceți că sunt?”
Această întrebare este adresată ucenicilor în contextul ciclului de discursuri ținute de Isus în vederea pregătirii lor pentru patimile Sale și pentru misiunea pe care ucenicii o aveau de îndeplinit. La rândul Său, misiunea pe care Isus o avea de îndeplinit era aceea de a oferi lumii mântuirea. Salvarea omului nu poate fi acordată decât prin credința în jertfa ispășitoare a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ucenicii puteau transmite lumii această solie divină doar dacă o înțelegeau și acceptau Divinitatea lui Isus.
Cu alte cuvinte, acestă întrebare genera un ciclu de schimbări în crezul lor, dar mai ales în misiunea pe care o aveau de dus la îndeplinire. Ideile lor despre un Mântuitor național, cu o împărăție și glorie lumească, trebuiau să se schimbe și să înceapă să întrezărească acel Mântuitor universal cu o împărăție și cu o glorie străină de această lume. Nu putem afirma însă că această întrebare a deslușit acest adevăr în mintea ucenicilor, însă cu siguranță a reprezentat un pas în schimbarea mentalității lor.
