Sclavia a dispărut! Trăiască sclavia modernă! Pare o nebunie, dar am devenit proprii noștri sclavi. Uneori suntem mai răi și mai duri cu noi înșine decât ar face-o altcineva.
Chiar a fost abolită sclavia?
Cea mai citită carte din Scoția, după Biblie, este „The Wallace”, povestea vieții lui William Wallace, inima neînfricată a Scoției, cel considerat eliberatorul ei. „Adevărat îți spun că dintre toate lucrurile, libertatea este cea mai de preț. Nicicând să nu te resemnezi, fiule, viața a ți-o irosi în sclavie”, sună cuvintele unchiului lui William Wallace, în opera istorică Scotichronicon, realizată în anul 1454. Oameni ca Wallace au luptat pentru libertate, pentru eliberarea semenilor lor chiar cu prețul vieții.
În mod oficial, ultima ţară care a abolit sclavia a fost Mauritania, în anul 1985, printr-un decret prezidenţial. Cu toate aceasta, abia în luna august a anului 2007, parlamentul Mauritaniei a adoptat legea prin care obiectul sclaviei să fie considerat o infracţiune care se pedepseşte cu maximum 10 ani de închisoare.
Proprii noștri sclavi
În pofida realităţilor oficiale, știați totuși că sclavia există! Chiar dacă plantațiile și stăpânii au dispărut, noi suntem cei care devenim stăpâni și sclavi în același timp pe „plantațiile” noastre. Ce vreau să zic? Uneori acceptăm să muncim atât de mult pentru bani, încât devenim sclavii acestora sau al ambiției noastre nestăpânite. Alteori devenim sclavii apetitului, afectându-ne sănătatea cu o nonșalanță debordantă. Pierderea sănătății ne face să devenim sclavii medicamentelor și ai spitalelor iar pierderea sănătății este echivalentă cu pierderea libertății.
Suntem mai duri și mai răi cu noi înșine decât ar face-o altcineva. Ne distrugem sănătatea pentru ambiții nesăbuite, cerând poate chiar semne divine pentru confirmarea lor. Ne „biciuim” zilnic pentru că nu ne ținem ritmul obiectivelor zilnice. Muncim de dimineața până seara pentru a constata că tot nu am făcut suficient. Ajungem stresați, depresivi sau chiar să avem probleme su somnul.
Cuvintele unchiului Wallace sună obsedant de adevărat. „Adevărat îți spun că dintre toate lucrurile, libertatea este cea mai de preț. Nicicând să nu te resemnezi, fiule, viața a ți-o irosi în sclavie”. Până la urmă, toți suntem niște William Wallace chemați să lupte pentru propria libertate, pentru ca sănătatea „să sporească” (3 Ioan 1:2). Munca și obiectivele își au rostul și locul lor, însă nu ca să devenim sclavii acestora.
Articol realizat de Mihai Stoicescu