Finalurile de an sunt echivalente cu bilanțul. Evaluăm ce a fost bine și ce nu, apoi ne punem speranțe în noul an. Schimbarea vieții este ceea ce ne motivează. Vrem acel „nou” de care nu ne-am atins până acum.

Cui nu-i plac noutățile? Este o metodă de marketing des întâlnită și chiar sâcâietoare: NOU! De fapt, este aceeași Mărie… Același brand care încearcă să-și mărească profitul, aceeași campanie politică ce încearcă să-și obțină voturile. Așa se face că trăim un paradox: pe de-o parte suntem curioși, pe de altă parte recunoaștem că „nu-i nimic nou sub soare”. Și inconștient gândim în acest fel și în domeniul personal sau al relațiilor.

Schimbarea vieții și convingerile

Ce mai poate fi nou atunci când toate „au rămas la fel cum erau de la început?”. Aceleași promisiuni și angajamente călcate, aceleași speranțe înșelate. Fiecare ne cunoaștem rănile, nu-i așa? ​Și totuși, când citim sfatul Apostolului Pavel în Biblie: „Vă îndemn dar fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă sfântă, plăcută lui Dumnezeu… Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită”, trebuie să știi că e vorba despre altceva. Nu este marketing, nu este un angajament firav la început de an nou, nu este nici măcar un simplu sfat. Este un principiu universal valabil, că suntem ceea ce gândim. Și că înainte de fapte vin convingerile. ​Așa că: „Știi care-ți sunt convingerile?”. Înainte de a răspunde, trebuie să ținem cont de două lucruri:

• Convingerile sunt inconștiente, latente, liniștite, invizibile
• Dacă îți cunoști convingerile, îți poți schimba viața

Prin urmare, schimbarea vieții presupune auto-cunoaștere. O viață nouă presupune renunțarea la conformism, adică „potrivirii cu chipul veacului”. Ultima expresie este specifică literaturii biblice și se referă la cele două paradigme: egoism vs dragoste. „Veacul” este moștenirea naturală spre rău, concentrarea pe „a avea”, în detrimentul lui „a fi” (caracterul). Această moștenire aduce prefăcătoria, răul, lipsa de disciplină sau efort, tristețea, depresia, lipsa răbdării (pripa), lipsa perseverenței (superficialitatea), lipsa empatiei, ura. În fine, lucruri pe care le vedem zilnic lângă noi sau în noi.

Schimbarea vieții presupune schimbarea minții

Ce-i de făcut? Mintea! Da! De aici începe! ​Schimbarea vieții presupune schimbarea minții. Diferența fundamentală dintre industria dezvoltării personale și spiritualitatea creștină este că cea din urmă are ca obiect final o Persoană, Ființa superioară: Creatorul a tot ce este bine și frumos. Prima, însă, se concentrează pe persoană, pe cel creat. Atunci când ajungem să ne raportăm la ceva mai presus decât noi, abia atunci gândim altfel, evaluându-ne convingerile.

Priviți la afirmațiile următoare:

• Nu te läsa bruit de rău, ci biruiește răul prin bine
• Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor
• Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții
• Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii
• Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng

Schimbarea vieții și asimilarea a tot ceea ce e bun

După ce am ajuns să ne cunoaștem convingerile, cea mai bună metodă de înnoire a minții este să ne concentrăm pe ceea ce este bun și frumos, care vin din iubire. Sper să nu sune prea roz, dar chiar nu-i altă soluție pentru o minte sănătoasă, decât să asimilăm mai mult din tot ce-i bun. Și… să trăim pentru Cineva mai mare.

Articol realizat de Alin Ispas