
Șapte minuni
Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată minunile care au obţinut calificative maxime: Piramidele din Egipt, Taj Mahal, Marele Canion, Canalul Panama, Empire State Building, Basilica San Pietro din Roma, Marele Zid Chinezesc. În timp ce se citea lista, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Acesta a întrebat-o dacă are dificultăţi şi eleva a răspuns: „E atât de greu să decizi. Sunt atâtea minuni pe lume!”. Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Eleva a ezitat puţin şi apoi a răspuns: „Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt: a vedea, a auzi, a mângâia, a savura, a simţi, a râde, a iubi.” Colegii au rămas înmărmuriți. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nici nu ne dăm seama cât sunt de minunate.
Semnul lui Dumnezeu
În Exod 20:8-11 stă scris: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.” Această poruncă este valabilă și astăzi. Oare mai știm să ne bucurăm de acest dar din partea lui Dumnezeu?
Cifra șapte și lumea noastră
Cifra șapte este simbolul plenitudinii lui Dumnezeu. Nu întâmplător în jurul acestei cifre se învârte întreg Universul:- Curcubeul are șapte culori: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet, toate întâlnindu-se sub acronimul ROGVAIV
- 7 continente: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Australia și Antarctida
- 7 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun
- 7 stadii ale dezvoltării omului: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul și bătrânul
- cerul este împărțit în 7 straturi: atmosfera, exosferă, ionosferă, termosfera, mezosferă, stratosfera şi troposferă.
- 7 note muzicale: do, re, mi, fa, sol, la, si care, îmbinându-se, redau cele mai frumoase melodii.
- 7 perioade ele elementelor chimice în tabelul lui Mendelev.
- 7 minuni ale lumii antice, 7 minuni ale evului mediu, 7 minuni naturale ale lumii.
- 7 virtuți ale omului: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, cumpătarea, blândețea. În contrast, cele 7 păcate majore sunt: lăcomia, desfrâul, avariția, invidia, mânia, lenea și trufia.
