Într-o lucrare a lui Richard Elliott Friedman, unul dintre cei mai importanți cercetători ai Bibliei, adică acei oameni care citesc Biblia nu în calitate de credincioși, ci în calitate de oameni de știință, am găsit un pasaj care m-a șocat. Îl redau aici, cu speranța că te va șoca și pe tine, pentru că sigur ești cel puțin la fel de modern/ă ca mine: „Sacrificiul ceremonial este una dintre cele mai greșit înțelese chestiuni din Biblie. Cel mai frecvent, cititorii moderni înțeleg că sacrificiul ceremonial însemna luarea fără motiv a vieții unui animal sau cred că cel sau cea care aducea sacrificiul renunța la ceva personal pentru a plăti pentru vreun păcat sau poate pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu. În lumea biblică, însă, cel mai obișnuit tip de sacrificiu era cel pentru masă. Aparent, rațiunea din spatele sacrificiului era următoarea: dacă vrei să mănânci carne, trebuie să recunoști că o viață este luată. Cine voia să mănânce carne nu putea să sacrifice pur și simplu un animal, ca și cum ar fi făcut orice alt lucru necesar pentru viața seculară de zi cu zi. Luarea vieții unui animal era un act sfânt, care trebuia îndeplinit după niște reguli precise, de către o persoană cu atribuții specifice în acest sens (preotul), într-un loc special (altarul).” Cititorul modern se crede mai bun și mai deștept decât toate generațiile trecute, pentru că – nu-i așa? – azi suntem mai morali, mai evoluați, mai înțelepți decît oricând în istorie. Faptul că în trecut oamenii omorau animale pentru a le aduce jerftă divinității este văzut doar ca un alt exemplu de barbarie și întunecime a minții. Apoi cineva, ca Richard Elliott Friedman, îți pune în față o oglindă și te îngrozești de ce vezi acolo. Oamenii moderni trăiesc într-o bulă care le ascunde partea întunecată, sângeroasă a existenței. De exemplu, cei mai mulți dintre noi, femei sau bărbați, suntem oripilați la gândul de a ne murdări mâinile cu sângele unui animal. Nu avem, însă, nicio problemă în a cumpăra carne frumos ambalată și ținută la rece în vitrinele supermarket-urilor sau în a comanda o friptură la restaurantul preferat sau o shaorma la colțul străzii. Apoi vine cineva ca domnul Friedman și ne atrage atenția că barbarii de acum 3500 de ani își luau timp și făceau efortul (uneori uriaș) mersului până la cel mai apropiat altar (care frecvent era foarte departe) pentru a recunoște sfințenia vieții animalului a cărui viață era luată pentru a fi transformat în combustibil pentru viața celui care o mânca. În primul rând, noi, modernii, mâncăm mult, mult prea mult, pentru simplul fapt că e așa de ușor să mănânci carne fără să te murdărești de sânge pe mâini. Cel mult de grăsime. Dar pentru asta există șervețele. Apoi, și asta este inimaginabil de grav și de serios, am pierdut orice considerație pentru sfințenia vieții animalului care moare pentru ca noi să putem mânca. De la inventarea benzii rulante (care este, cred, cel mai bun simbol al modernității), viața însăși este creată pe bandă rulantă în toate aspectele ei esențiale: alimentație, educație, vestimentație, divertisment și așa mai departe. Așa se face că milioane de animale sunt sacrificate în fiecare zi fără ca nimeni să-și ia timp să se gândească măcar o secundă la ce înseamnă asta. Și noi, consumatorii, suntem cei care întreținem marșul teribil de funebru și de accelerat al acestei benzi a morții care se învârte neîncetat. Nu știu cum vă simțiți voi, dar eu, omul modern care comandă un burger ca și cum ar fi cel mai natural lucru din lume, mă simt foarte barbar prin comparație cu evreul de acum 3000 de ani care se uita în ochii animalului în momentul decisiv și care, fără îndoială, își amintea acea privire la fiecare înghițitură. Să mai adaug și faptul că nu doar moartea, ci și viața animalului este în modernitate transformată într-o realitate a cărei grozăvie este imposibil de descris? Știm cu toții în ce condiții sunt crescute păsările și vacile care ajung să fie hrana noastră cea de toate zilele. Dar nu știu câți știm ce atrocități a inventat omul modern în avântul său de creativitate criminală. Am aflat recent despre o invenție diabolică prin care omul calcă în picioare viața animalului mult înainte de a i-o lua. Cineva s-a gândit că procesul natural de ingestie a hranei în cazul vitelor este mult prea lent. Oricine a văzut modul molcom al vitelor de a mesteca hrana, știe că așa stau lucrurile. Și, ca o insultă ultimă la adresa omului modern care vrea carne multă și o vrea repede, acestea mai și rumegă! Ce îndrăzneală! Așa că cineva s-a gândit să facă un orificiu în burta animalului prin care hrana să fie introdusă direct acolo. Eficiență prin tehnologie! Iată încă unul dintre motto-urile preferate ale modernității. Și unul dintre motivele pentru care mă simt atât de mic și atât de barbar când mă uit în ochii pre-modernilor. Cei care s-au uitat împreună cu mine în acești ochi, ochi a căror umezeală reflecta tragedia inerentă vieții într-un mod în care ai noștri, lipiți de ecrane și de vitrine așa cum sunt, au uitat complet să o facă, se vor întreba, așa cum mă întreb și eu: „Și acum?”. Ce fac acum? Continui să iau parte la măcel? Căci mâncând carnea produsă pe bandă rulantă sunt efectiv parte din el. Nu știu! E o întrebare grea și mă bucur că nu trebuie să răspund acestei întrebări pentru altcineva. Dar știu sigur că putem începe prin a recunoaște barbarismul inerent condiției moderne și prin a respecta un pic mai mult pe cei pe care îi credeam sălbatici, dar care se dovedesc a fi, atunci când le dăm atenția cuvenită, veritabile modele de umanitate. Articol realizat de Cătălin Ionete