S-a rugat 9 luni la Dumnezeu pentru ca EA să spună DA

David s-a rugat pentru Diana cu 9 luni înainte de a fi împreună. Îi scria Dianei, iar ea il refuza, ii spunea mereu ca nu e genul ei. La un eveniment au discutat putin si atunci ea a observat ca este un baiat special și ca ar trebui să îi acorde o șansă. A fost impresionata cand el i-a spus ca se roaga demult pentru ea si ca vrea sa o cunoasca. Să o cunoască pe Diana cu vulnerabilitati, cu dilemele ei, cu temeri, nu pe Diana de pe youtube.

El a făcut primul pas

„Povestea noastră, a început în urmă cu aproximativ 3 ani de zile. A fost destul de greu dar am stat înaintea lui Dumnezeu, poate că în fiecare zi și în perioada respectivă, lunile acelea m-am rugat pentru ce ar putea să fie între mine și Diana poate mai mult decât pentru mine și luptele mele personale.

Diana mai ținea legătura cu un grup de prieteni din Bistrița la care mai cochetam și eu din când în când. Ne-am întâlnit cu Diana și cu sora ei pentru prima dată în realitate. Nu doar că mi-a plăcut ca aspect. Ci mi-a plăcut în general și modul în care era ea ca și femeie. În perspectivă nu m-am îndrăgostit doar pentru aspect, sau doar pentru un lucru anumit ci pentru întregul ei.” A povestit David în emisiunea ”Ce bine că ești” de la A7tv.

Nu l-am remarcat când ne-am întâlnit prima oara. Așa a făcut Dumnezeu să fie. Ca apoi, cursul poveștii noastre a avut un fir așa de clar și de frumos după toate lucrurile astea și cred că chiar Dumnezeu a făcut să fie așa.” Povestește Diana.

Poți urmări întregul interviu cu povestea de iubire a celor doi și cum au ajuns să se căsătorească, pe link-ul de mai jos:

ULTIMELE ARTICOLE

Povestea cutremurătoare a...

La doar 14 ani, Mihai fum...

„Suntem o echipă în fața ...

După 18 ani de căsnicie, ...

Cum poți aduce schimbarea...

Cum poți aduce schimbarea...

Frica de moarte și impact...

Frica de moarte și impact...