8.5 C
București
marți, 29 noiembrie 2022
Acasă Articole Reuniunea G-20 se încheie fără o concluzie

Reuniunea G-20 se încheie fără o concluzie

Războiul din Ucraina a fost omniprezent în discuţiile de la această reuniune, din perspectiva implicaţiilor sale asupra pieţelor şi accentuării crizelor alimentară şi energetică.

 

Indonezia nu a cedat presiunilor statelor occidentale care i-au cerut să excludă Rusia de la întâlnire.

Doi responsabili ruşi au fost prezenţi, în timp ce ministrul rus de finanţe Anton Siluanov a intervenit prin legătură video, la fel şi omologul său ucrainean Serghei Marcenko.

În lipsa unui consens care să permită elaborarea unui comunicat comun al reuniunii, Indonezia, țara care deţine preşedinţia rotativă a G-20, a emis o declaraţie în numele acestei preşedinţii, în care evidenţiază punctele asupra cărora statele participante au fost de acord.

În cele două zile ale reuniunii desfăşurate pe insula indoneziană Bali, participanţii au încercat să găsească soluţii pentru criza alimentară şi cea energetică, precum şi pentru stoparea creşterii inflaţiei, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

Astfel, G20 s-a angajat să creeze un forum în cadrul căruia miniştrii agriculturii şi de finanţe să caute soluţii pentru nevoile de alimente şi îngrăşăminte, după modelul unui forum al miniştrilor sănătăţii dedicat pandemiei COVID-19.

„Am făcut de asemenea progrese asupra creşterii rolului sectorului privat şi celui al instituţiilor financiare în combaterea schimbărilor climatice”, menţionează preşedinţia indoneziană a G20, subliniind că membrii acestui grup au fost de acord că trebuie reglementat domeniul criptomonedelor şi că trebuie să colaboreze în chestiuni fiscale, având ca obiectiv aplicarea din 2024 a unui impozit minim de 15% pe profitul multinaţionalelor, decizie pe care au luat-o în 2021.

La rândul său, preşedinta executivă a Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, le-a cerut statelor G20 să facă „tot ce le stă în putere” pentru a diminua creşterea inflaţiei, să-şi adapteze politicile bugetare şi să coopereze.

„Perspectivele s-au deteriorat semnificativ şi incertitudinile sunt foarte mari”, a atenţionat Georgieva.

În acest timp, secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a avut discuţii bilaterale cu miniştrii de finanţe saudit, indonezian şi turc, faţă de care a pledat pentru plafonarea preţului petrolului rusesc, mod în care Washingtonul doreşte să reducă din veniturile Rusiei în speranţa că aceasta va întâmpina şi mai multe dificultăţi în finanţarea armatei sale.







ULTIMELE ARTICOLE

Ce înseamnă dietă low carb?

Ce înseamnă dietă low carb? Este dieta o idee bună? Ea poate genera un stil de viață sănătos, nu doar prin a slăbi, ci...

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei. Acesta ar avea proprietăți care ajută creierul să se relaxeze și să se calmeze, invitând la...

Mă părăsește dacă nu pot avea copii!

Mă amenință că mă părăsește pentru că nu pot avea copii! Ce pot să fac? Este o frază care din nefericire o auzim din ce...

Statistică îngrijorătoare pe piața sh auto din România

Statistică îngrijorătoare pe piața sh auto din România. 1 din 5 mașini au kilometrajul modificat, ceea ce confirmă anxietatea multor potențiali cumpărători. Sinceritatea nu...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]