REȚETA A LA FABIEN: Ciuperci umplute cu emmental – A7TV – Trăiește viitorul!

În dimineața aceasta pregătim un fel principal de mâncare. La fel cum v-am obișnuit, rețeta este ușor de pregătit și extrem de savuroasă!

INGREDIENTE:

1 kg ciuperci
2 căței de usturoi
1 ceapă
70 g smântână
25 g unt
70 g emmental ras
Pătrunjel proaspăt
Sare
Piper

PREPARARE:
1. Curățăm ciupercile de înveliș.
2. Nu aruncăm codițele, ci le punem deoparte într-un bol.
3. Spălăm ciupercile curățate și codițele.
4. Tăiem codițele în cubulețe mici.
5. Tăiem ceapa și usturoiul în cubulețe la fel de mici.
6. Într-o tigaie, adăugăm legumele tăiate și untul, sare și piper după gust.
7. Amestecăm și lăsăm timp de 15 minute la foc mediu.
8. Adăugăm smântâna și mai lăsăm pentru 5 minute pe foc.
9. Așezăm ciupercile întregi pe tavă, pe foaia de gătit.
10. Umplem ciupercile cu sosul obținut.
11. Adăugăm pe deasupra brânza rasă.
12. Introducem la cuptor pentru 20 de minute la 180°.
13. La sfârșit presărăm pătrunjel proaspăt pe deasupra.

                                   

Poftă bună! Puteți urmări prepararea rețetei pas cu pas la Matin A7!

Publicată de A7TV pe Marţi, 4 februarie 2020

Distribuie articol:
Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *