Home Articole REȚETA A LA FABIEN “BISCUIȚI PALMIER”

REȚETA A LA FABIEN “BISCUIȚI PALMIER”

0
REȚETA A LA FABIEN “BISCUIȚI PALMIER”
Atunci când veți vedea rezultatul final în tavă, automat vă va străbate mintea un gând “Aaa, dar eu știu biscuiții ăștia!” … Astăzi vă predăm rețeta biscuiților copilăriei, nimic mai simplu și mai delicios! INGREDIENTE: 1 aluat foietaj 50 g zahăr Zahăr vanilat PREPARARE: 1. Întindem aluatul pe o suprafață plană (aluatul trebuie să aibă formă pătrată). 2. Împărțim în trei secțiuni imaginare. 3. Împăturim prima treime din aluat, trăgând de marginea acestuia către mijloc. 4. Tragem de celălalt capăt încât să se suprapună cu prima treime. 5. Presăm cu sucitorul, dar nu foarte tare, să nu se aplatizeze complet. 6. Punem un strat de zahăr peste, de la un capăt la celălalt. 7. Efectuăm din nou exercițiul cu cele 3 secțiuni imaginare: ATENȚIE! de data aceasta împăturim marginile spre mijloc fără a suprapune marginile, ci lăsând un mic spațiu între ele. 8. Scopul este ca, atunci când privim dintr-o parte, să observăm că în urma procesului de rulare aluatul a căpătat o formă de inimioară. 9. Învelim într-o folie de plastic și introducem la frigider timp de o oră. 10. Acum că aluatul s-a întărit, luăm un cuțit și feliem, obținând astfel biscuiți. 11. Trecem fiecare biscuit prin zahăr tos amestecat cu zahăr vanilat, pe o parte și pe cealaltă. 12. Îi punem pe foaia de gătit în tavă, apoi introducem la cuptor pentru 15-20 de minute la 180° C. Poftă bună! Puteți urmări prepararea rețetei pas cu pas la Matin A7! https://www.facebook.com/a7tv.ro/videos/3500833443265494