Home Articole REȚETA A LA FABIEN ”ARDEI UMPLUȚI CU VITAMINE”

REȚETA A LA FABIEN ”ARDEI UMPLUȚI CU VITAMINE”

0
REȚETA A LA FABIEN ”ARDEI UMPLUȚI CU VITAMINE”
Această rețetă este perfectă pentru mesele de prânz sau cină: o multitudine de vitamine și minerale, foarte ușor de preparat și extrem de gustoasă! INGREDIENTE: 4 ardei grași 2 dovlecei 1 vânătă 2 roșii 1 ceapă 2 căței de usturoi Ierburi de Provence/Verdețuri italiene/Condimentele preferate Sare Piper Ulei de măsline PREPARARE: 1. Spălăm bine legumele. 2. Mărunțim ceapa și o călim în tigaie cu puțin ulei de măsline. 3. Tăiem dovleceii, vânăta și roșiile cubulețe. 4. Mărunțim usturoiul. 5. Adăugăm toate aceste legume în tigaie și le lăsăm pentru 10 minute la foc mediu. 6. Amestecăm periodic cu o spatulă și adăugăm o lingură de ierburi de Provence/verdețuri italiane sau, pur și simplu, condimentele preferate, plus sare și piper după gust. 7. Spălăm bine ardeii și îndepărtăm capacul pentru a-i goli de semințe (fără a-i tăia mai mult de atât). 8. Umplem ardeii cu ghiveciul nostru de legume și îi așezăm ulterior într-un vas de sticlă ce urmează a fi introdus la cuptor. 9. În același vas de sticlă, turnăm zeama rămasă din tigaie și adăugăm totul la cuptor pentru 15 minute la 180° C. Vă dorim poftă bună! Puteți urmări prepararea rețetei pas cu pas la Matin A7! https://www.facebook.com/a7tv.ro/videos/3526668230680179