Odată cu trecerea timpului devenim mai conștienți de faptul că viața se derulează, cu bune și cu rele, iar noi, fie îi dăm un sens, fie o lăsăm să treacă nefericită și netrăită pe lângă noi. În mod inexplicabil, suntem din ce în ce mai preocupați de necazuri, de suferințe sau de evenimente negative. Și mai puțin atrași de farmecul și de frumusețea vieții.
În emisiunea ,,Dă sens vieții” de la A7tv, prezentatorul împreună cu invitata, doresc să te ajute să găsești drumul spre lumină, spre frumos și spre optimismul existențial. Astfel, vom învăța cum să învingem dependența de negativism. Invitată este doamna Mariana Constantin care este terapeut și consilier de dezvoltare persoanlă.
”De ce vedem doar partea negativă a lucrurilor? Pentru că ne este greu să credem că putem trăi și altfel. Dacă am trăit 5-10-15-20 de ani lucruri dureroase în viața noastră și dacă nu avem în jurul nostrum o persaonă care să ne dea un sens, nu avem înțelepciunea să înțelegem că cineva ne va schimba viața.” a declarat Mariana Constantin
Așadar, cum își devolți o atitudine pozitivă?
Dezvoltarea unei atitudini pozitive poate fi realizată printr-un set de practici și mentalități. Începe prin a-ți schimba perspectiva și focalizarea asupra aspectelor pozitive din viața ta, recunoscând și apreciind lucrurile bune chiar și în mijlocul provocărilor. Cultivă recunoștința prin a-ți aminti și a aprecia lucrurile mici și marile motive de mulțumire în fiecare zi. Adoptă un dialog interior pozitiv și încurajator, înlocuind gândurile negative cu cele constructive și motivante. Practică autosugestia și vizualizarea pentru a-ți consolida încrederea și optimismul în viitor. Îngrijește-ți corpul și mintea prin alimentație sănătoasă, exerciții fizice regulate și momente de relaxare și meditație. În cele din urmă, petrece timp cu oameni pozitivi și inspirați, deoarece energia lor poate influența și susține propria ta atitudine pozitivă.
Poți urmări întreaga discuție din Emisiunea ”Dă sens vieții”, pe link-ul de mai jos.