Redefinirea realității. A trecut un an de la începutul invaziei brutale a Rusiei în Ucraina. Milioane de oameni s-au refugiat în țări sigure, dar alte 35 de milioane de ucraineni își duc viața mai departe în mijlocul războiului. Merg la școală, la serviciu, la restaurant, în timp ce rachetele le bombardează localitățile.
Redefinirea normalității
Ucrainenii sunt nevoiți să își redefinească normalitatea, astfel încât să supraviețuiască și pe front, dar și acasă. Au învățat să trăiască în prezent, fără planuri mari. În ciuda diferențelor profesionale, s-au unit în mijlocul dificultăților împotriva dușmanului comun. De asemenea, relațiile de dragoste au căpătat altă valoare: în prima jumătate a anului trecut, s-a înregistrat un număr record de căsătorii pentru Ucraina, în jur de 104.000, cu 25% mai mult decât în aceeași perioadă a lui 2021, semn că, în război, se resimte mai acut nevoia de suport și siguranță.
Binele în mijlocul răului
Putem așadar vorbi despre fenomene pozitive în mijlocul dificultăților? Pare-se că schimbări majore au loc în situații dificile. Ce presupune această redefinire a realității? Ce ar fi bine să învățăm din situația aceasta de criză astfel încât să fim puțin mai pregătiți pentru a face față crizelor personale? Putem oare scoate ceva bun din drama aceasta?
De ce există atâta suferință? Ce rost are? Avem nevoie de suferință? De-a lungul istoriei, umanitatea a suferit enorm și nu putem afirma că suferința are legătură directă cu faptele reprobabile ale indivizilor. Realitatea este că oamenii buni suferă poate chiar mai mult decât cei care nu se încadrează în standardele umane de bunătate.
Oamenii buni suferă
Însăși Scriptura vorbește despre deznădejdea care ne poate cuprinde atunci când vedem că cei răi sunt fericiți, nimic nu pare să le tulbure existența îmbelșugată în timp ce aceia care au teamă de Dumnezeu, sunt adesea supuși diferitelor provocări greu de tolerat. Strigătul credinciosului este: Până când, Doamne?
Povestirea lui Iov este poate cel mai potrivit argument: Iov știe cine este și nu înțelege de ce suferă. „Sunt nevinovat şi Dumnezeu nu vrea să-mi dea dreptate” (Iov 34:5). Prietenii săi, binevoitori, evident, caută să-i ușureze suferința prin mărturisire: „Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine? Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr?” (Iov 22:4-5) Realitatea pe care Dumnezeu o descoperă la final este atât de clarificatoare… Este ca și cum o draperie imensă ar fi înlăturată și am vedea și perspectiva divină. Că Iov nu a înțeles ce se întâmplă, Dumnezeu nu i-a imputat.
Este normal să nu știm ceea ce Dumnezeu știe. Ceea ce este de reținut din durerea lui Iov este încrederea lui neclinitită în Răscumpărătorul lui cel viu pe care Îl va vedea şi-i va fi binevoitor: „ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.” (Iov 19:25-27)
Dumnezeu și Iov
Bunăvoința lui Dumnezeu față de Iov, îndreptățirea sa înaintea „prietenilor” care nu i-au acceptat neprihănirea este ceea ce merită să devină obiectivul oricărui credincios suferind.
Nu, Dumnezeu nu iubește să ne vadă suferind. Și poate că nu avem nevoie de suferință pentru a ne justifica loialitatea. Însă realitatea este că suferim aproape nediscriminatoriu. Bogat sau sărac, deștept sau mediocru, cu titluri înalte sau nu – suferința este o realitate crudă în care suntem nevoiți să pășim. Diferența reală se poate vedea în viața celui care vede dincolo de ceea ce se vede; creștinul autentic poate înțelege, mai devreme sau mai târziu, sensul propriei dureri. Până când înțelege, se încrede total în Răscumpărătorul său care-i va fi binevoitor.
Există o justificare la final
Deși nu înțelegem multe, reținem azi că, dincolo de război, dincolo de suferință, vom primi și justificarea necesară. Dar chiar acum, în mijlocul durerii, putem învăța să ne gestionăm trăirile pentru a rămâne ancorați în realitatea de dincolo de tot ceea ce este evident pentru percepția umană.
Ne putem folosi de crize
Deși nu avem nevoie de crize, este musai să ne folosim de ele. Așa cum îi observăm pe frații noștri ucraineni făcând: într-o societate atât de individualistă, sunt uniți împotriva pericolului comun; într-o societate care nu pune preț pe căsătorie, ei se grăbesc să-și oficializeze dragostea; într-o societate în care depresia și anxietatea sunt mai degrabă norma decât excepția, ucrainenii au învățat valorea ancorării în prezent: este singura bucată de timp pe care o au.
Iată ce putem învăța din această mobilizare a fraților noștri. Iată ce ar putea însemna redefinirea realității. Și mai mult decât atât: creștinul poate să vadă dincolo de ceea ce se vede și chiar dacă prezentul îl doare, el privește cu încredere deplină la Cel care îi va fi binevoitor.
Aici poți urmări întreaga emisiune:
